Actualitate, Featured

Gabriela Firea: ”Aștept ca instanța să facă dreptate”

În legătură cu informația privind atacarea în instanță de către Uniunea Salvați România a hotărârilor CGMB de înființare a societăților comerciale ale Municipalității, Biroul de Presă al Primăriei Capitalei este împuternicit să facă următoarele precizări:

Demersul Uniunii pentru Salvarea Bucureștiului, transformată ulterior în Uniunea pentru Salvarea României, este unul pur politicianist și vizează exclusiv împiedicarea prin orice mijloace a punerii în practică a Programului de Guvernare Locală al actualei administrații. De altfel, această acțiune se înscrie în linia obișnuită a activității reprezentanților USB-USR în Consiliul General al Capitalei și în Consiliile Locale ale celor 6 sectoare.

Primarul General, Gabriela Firea:
„Înființarea companiilor municipale care vor presta servicii publice este o abordare nouă, modernă, în administrația locală și a fost inspirată de exemplul altor capitale europene care au reușit, în acest fel, să ofere servicii de calitate mai bună și mai ieftine propriilor cetățeni. Înțeleg că orice încercăm să construim pentru acest oraș îi deranjează teribil pe unii, dar hărțuirea la care suntem supuși de către reprezentanții opozției nu ne va descuraja. Vom continua, cu perseverență, toate proiectele pe care eu și echipa mea le propunem bucureștenilor. Ei vor fi singurii în măsură să aprecieze dacă am făcut lucruri bune sau nu. În ce privește acțiunea propagandistică a USR, am convingerea că instanța va constata că înființarea societăților comerciale ale Municipalității s-a făcut în deplină legalitate”.

blank