Featured, Politic

Gabriel Oprea, UNPR are ambitii mari pentru europarlamentare

Gabriel Oprea, presedintele UNPR, a participat sambata la Reuniunea Regională a organizațiilor UNPR din Regiunea IV Vest Oltenia. Activitatea s-a desfășurat la Craiova, în prezența reprezentanților organizațiilor județene Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Olt, iar in cadrul reuniunii s-a discutat despre organizarea pentru alegerile europarlamentare.

“Pentru noi, cele mai importante ținte sunt alegerile locale și cele parlamentare, unde ne propunem sa obținem 10%. La alegerile europarlamentare, ne propunem să ne comportăm onorabil. Organizația județeană Dolj este una puternică. Pe lista pentru europarlamentare vom avea și un reprezentant al acestei organizații. Vreau să anunț că gl. Gheorghe Emacu este șeful campaniei UNPR pentru alegerile europarlamentare. Domnul Emacu are o experiență îndelungată în administrație. A fost secretar general la Prefectura București, secretar de stat în Ministerul Administrației Publice, apoi ministru delegat pentru administrație publică. De asemenea, adjunctul șefului de campanie este medicul Iulian Popescu, un om de mare valoare și experimentat. Avem încredere în cei doi colegi și îi considerăm cei mai potriviți pentru a coordona campania“, a declarat Gabriel Oprea, potrivit unui comunicat de presa.

Gabriel Oprea, UNPR are ambitii mari pentru europarlamentare

Președintele UNPR a vorbit despre necesitatea revenirii la forma inițială a legii privind pensiile militare de stat.

“Cu siguranță națională și cu ordinea publică nu trebuie să ne jucăm. Sunt politicieni care cred că se pot juca, atunci când vine vorba de cei care muncesc în acest domeniu și au tot felul de inițiative care dăunează militarilor, polițiștilor, pompierilor și jandarmilor. Noi am propus si am susținut Legea 223/2015, pe care alții au modificat-o ulterior, în detrimentul acestei categorii profesionale. Noi ne-am bătut pentru drepturile lor, și pentru rezerviști, și pentru activi. O vom face în continuare! Săptămânile trecute, am atras atenția că au apărut în Parlament unele proiecte legislative de modificare a legii 223, care propun, printre altele, eliminarea pensiilor de serviciu. Bineînțeles că astfel de modificări îi vor afecta pe rezerviști, dar și pe activii de azi, viitori rezerviști.

Am observat că după ce am atras atenția public asupra acestor initiative, respectivii parlamentari au decis să retragă acea propunere legislativă atât de dăunatoare. Mă bucur că acest proiect a fost retras după ce noi am semnalat această situație!

Sunt politicieni care nu înțeleg ce fel de viață au acești oameni înrolați în slujba țării. Pentru că nu au trăit la fel ca ei, nu cunosc din interior domeniul și provocările pe care le implică. De aceea, este nevoie de UNPR. Imnul UNPR este „Noi suntem români!” Noi credem cu tărie în simbolistica acestui imn și îl considerăm cel mai potrivit pentru partidul nostru. De asemenea, pe sigla partidului nostru este scris: Dumnezeu, Onoare, Patrie. Credem în Dumnezeu, suntem oameni de Onoare și ne iubim Patria“, a declarat Oprea.

“În 2015, UNPR avea peste 500.000 de membri și 12% în sondaje, iar eu aveam 32%. Acest lucru a deranjat și mi s-au făcut dosare politice. Am revenit și îi chem alături de mine pe toți colegii care au plecat și pe toți patrioții români“, a mai spus presedintele UNPR.

blank