Ultima Ora

Gabriel Oprea se cere afară din Senat. A trimis epistolă în care solicită să i se ridice imunitatea

Fostul ministru Gabriel Oprea solicită colegilor din Senat să voteze pentru ridicarea imunităţii sale, anunţă Realitatea Tv. Acesta susţine că nu doreşte să beneficieze de imunitate şi mai precizează că el se consideră nevinovat. Totodată, Oprea susţine că nu a solicitat nimic Ministerului Afacerilor Interne şi menţionează că nu a beneficiat de la Ministerul Afacerilor Interne de nimic în plus faţă de ceilalţi miniştri de resort. Reamintim că DNA  cere aviz de la Parlament pentru încuviinţarea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, acuzat de abuz în serviciu în dosarul poliţistului Bogdan Gigină, cel care a murit după ce a căzut într-o groapă, în timp ce îl însoţea pe Oprea în coloana oficială.

„Solicit colegilor mei senatori să voteze cererea de urmărire penală, pentru a nu se prelungi perioada necesară stabilirii adevărului. Consider că gestul meu va face ca nici imaginea Senatului şi nici imaginea UNPR să nu fie afectate, aşa cum se întâmplă, din păcate, de fiecare dată când sunt în discuţie astfel de subiecte”, se mai arată în document.

blank