Imunitatea funcţiei se referă doar la declaraţii politice?!

Base Firea

Imunitatea absolută decretată de Daniel Morar şi preluată de Kovesi se dovedeşte o centură de siguranţă ineficientă pentru Băsescu, pus de demersul Gabrielei Firea în postura de cetăţean obişnuit. Băsescu Traian a intrat în trepidaţii o dată cu finalizarea anchetei parlamentare privind “afacerea Nana”, scrie jurnalul.ro.

Ancheta ar aduce în lumină un şir de ilegalităţi care fac din achiziţia terenurilor agricole un scandal cu multe implicaţii penale. Perspectiva unui sfârşit de mandat înecat în propria corupţie l-a făcut pe Băsescu să declanşeze atacuri furibunde la adresa senatoarei Gabriela Firea, comunicatoarea Comisiei Nana. Jigniri, ameninţări de tip mafiot, şantaj – iată încadrarea juridică a “discursului” prezidenţial. Potrivit jurnal.ro, imunitatea funcţiei îl acoperă pe Băsescu doar pentru declaraţii politice, nu şi pentru huliganism. Iată de ce acţiunea Gabrielei Firea îl trimite în faţa procurorilor în urma plângerii penale depuse la Parchet. Băsescu a mai fost anchetat pentru vila din Mihăileanu şi pentru spălare de bani, aşa încât “teza” imunităţii lansată de Morar nu este valabilă. Gabriela Firea devine după acest “război” un lider important în politica românească.

Senatorul PSD Gabriela Firea a depus ieri la Parchetul General o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu, pe care îl acuză de ameninţare şi şantaj.

Firea a spus că s-a gândit mult înainte de a depune la Parchet plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi că, din punct de vedere uman, l-a iertat pe şeful statului. “M-am gândit foarte mult aseară dacă să vin să depun plângerea penală, dat fiind faptul că suntem în postul Paştelui, în Săptămâna Mare, şi în Cartea Sfântă se spune că trebuie să iertăm de şapte ori de câte şapte celor care ne greşesc, dacă vrem să fim mântuiţi, şi vă asigur că eu l-am iertat din punct de vedere uman pe domnul Traian Băsescu”, a declarat Firea după ce a depus plângerea penală la Parchetul General. Ea a adăugat însă că are datoria şi responsabilitatea să apere onoarea Parlamentului şi că justiţia trebuie să decidă dacă plângerea sa este întemeiată. Firea a fost însoţită de avocatul său, Lucian Bolcaş, care a precizat faptul că separat de această plângere va fi depus la Parchetul General un denunţ semnat de foarte mulţi parlamentari împotriva lui Traian Băsescu.

Firea a spus că a fost bulversată de declaraţiile pe care Traian Băsescu le-a făcut marţi seară la adresa ei, iar fiul ei cel mare s-a simţit “profund umilit şi jignit”. “Eu aseară am fost bulversată după declaraţiile pe care le-a făcut şi nu am înţeles toate nuanţele, dar când am ajuns acasă, fiul cel mare s-a simţit profund umilit şi jignit, pentru că, printre punctele şi suspensiile preşedintelui cu privire la faptul că toţi bărbaţii care au fost sprijiniţi de mine în viaţa mea au sfârşit-o prost, el s-a gândit şi la tatăl lui, primul soţ, care într-adevăr a sfârşit-o prost, şi a decedat după cinci ani de suferinţă, dar nu din cauza senatorului Firea”, a mai precizat Gabriela Firea. În opinia sa, lui Traian Băsescu nu i-a mai rămas nimic altceva de făcut “decât să se războiască cu morţii, cu fostul meu soţ, întinându-i memoria”.

Ea se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să facă dezvăluiri şi despre fiul ei în vârstă de 1 an şi 10 luni, cum că ar fi furat jucăria unui alt copil. “Mă aştept ca în ziua în care raportul Comisiei Nana va fi prezentat în plenul Parlamentului, Traian Băsescu, tot de la tribuna Palatul Cotroceni şi tot cu steagurile în spate, să facă dezvăluire în legătură cu fiul meu de 1 an şi 10 luni şi să ne anunţe că a primit petiţii la Palatul Cotroceni cum că acesta ar avea probleme grave la locul său de joacă şi că prezintă un potenţial infracţional, pentru că a aflat dumnealui, prin consilieri şi sfătuitori, că a furat maşinuţa lui Gigel”, a spus Firea.

Comentariile Gabrielei Firea vin după ieşirea furibundă de marţi seară a lui Traian Băsescu. Timp de 40 de minute, de la tribuna Administraţiei Prezidenţiale, Băsescu a aruncat o serie de acuzaţii grave, a lovit în “haita de parlamentari PSD” şi în “slugile lui Ponta” şi a acuzat-o pe Firea că este o “şantajistă de profesie”, “crescută la şcoala turnătorului” Dan Voiculescu. “Doamna senatoare Firea, de altfel o şantajistă de profesie, lansează o altă minciună: că firma ar fi fost inactivă şi nu se putea face chitanţa. Pentru un şantajist nu-i nevoie să ştii prea multă carte, dar (…) pământul nu s-a vândut pe chitanţă. (…) Tranzacţia s-a făcut pe bază de contract. Nu era nevoie de niciun fel de chitanţă, pentru că tranzacţiile cu terenuri agricole sunt scutite de plata TVA-ului. Minciunile senatoarei şantajiste Firea au fost doar de natură să creeze nişte bule de dezinformare, dar în niciun caz n-au putut fi reale”, a declarat Băsescu la Palatul Cotroceni.

El l-a sfătuit pe premierul Ponta să nu o ia purtător de cuvânt pe Gabriela Firea în timpul campaniei electorale, apreciind că aceasta “poartă ghinion oricărui bărbat pe care spune că-l sprijină”. După ce a făcut o pauză de câteva secunde a adăugat: “I-aş aduce aminte ce rezultat a avut Mugur Isărescu”.

Primul atac a avut loc duminică seară, la Realitatea Tv, unde Băsescu a afirmat că senatorul Gabriela Firea “mai bine să se uite pe moşia soţului ei, unde este primar, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu-i atentă”. “Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a mai spus Băsescu, fără a da alte detalii. Marţi, Băsescu a revenit şi a spus că afirmaţiile sale erau doar o recomandare absolut amicală. “Ştiţi că domnul Pandele este căpitan de cursă lungă, ca şi mine. În timp ce navigam, după nouă, 12 luni de mers pe mare rămâneam în concediu şi eu, ca şi el. Concediile noastre erau de câte trei luni, trei luni şi ceva, pentru că se adunau toate zilele de sâmbătă şi duminică sau zilele de duminică şi zilele de sărbători legale. Şi toate zilele de sărbători legale care se cumulau, cu 1 Mai, cu ce mai era, 23 August, ce sărbători erau atunci, le primeam anexate la concediu ca zile de concediu. De regulă, concediile noastre cam atât erau: trei luni, trei luni şi jumătate. Dar erau foarte mulţi care nu stăteau trei luni şi jumătate. După o lună îşi căutau vapor să plece în cursă. Plecau. De ce, vă las pe dumneavoastră să vă gândiţi cât de bine le era acasă. Poate fi interpretată şi în acest sens chestiunea cu «îl găseşti plecat». Dar mai sunt nişte lucruri, pentru ca doamna senator să stea liniştită şi vreau să înţelegeţi foarte bine, nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă, care pretinde să fie respectată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix”, a spus Băsescu.

Despre retrocedările de la Nana, Băsescu a spus că prefecţii şi primarii care au realizat “operaţiunea de spoliere” a Staţiunii de Cercetări Fundulea de 2.000 de hectare de teren trebuie să răspundă în faţa legii, arătând că în situaţia în care nu vor fi sesizate organele de anchetă în acest caz o va face el. Comisia Nana ar trebui, potrivit preşedintelui, să ancheteze ce s-a întâmplat cu terenurile statului.

El a concluzionat spunând că, personal, consideră că acea Comisie Nana este “un fals care se serveşte populaţiei de către nişte parlamentari care nu şi-au asumat decât responsabilitatea de a fi slugile lui Ponta, într-un joc politic murdar”.

Citeste si...  Antonia a pus 100.000 € de o parte să-şi ia casă!