Social, Stiri

Furturi de animale şi material lemnos, 17 persoane reținute

Un număr de 17 persoane au fost reţinute, luni seară, şi urmează să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă într-un dosar în care poliţiştii din Dâmboviţa instrumentează mai multe furturi de animale şi material lemnos cu un prejudiciu estimat la 100.000 lei.

blank

Potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, 17 persoane din mai multe localităţi dâmboviţene au primit, luni seară, ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.

Cei 17 fuseseră ridicaţi în urma a 21 de percheziţii făcute, luni, în Târgovişte şi în comunele Gura Şuţii, Găeşti, Raciu, Perşinari, Văcăreşti şi Măneşti, într-un dosar de furt calificat cu un prejudiciu estimat la 100.000 de lei.

Conform anchetatorilor, în perioada august 2014 – ianuarie 2015, suspecţii din acest dosar ar fi sustras mai multe animale şi material lemnos, furturile producându-se în mai multe zone. În urma descinderilor domiciliare, poliţiştii au ridicat două pistoale airsoft şi o puşcă deţinută ilegal, precum şi mai multe motofierăstraie, topoare, telefoane mobile şi zece metri cubi de material lemnos.

În cursul zilei de marţi, cei 17 vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

blank