Ne îndreptăm cu pași repezi spre una dintre cele mai frumoase perioade din an: Sărbătorile de iarnă. Cu acest prilej, nu pierdem ocazia de a discuta cu Paul Surugiu (Fuego) despre semnificația aparte pe care o au sărbătorile pentru artist.

Fuego este unul dintre promotorii Crăciunului adevărat, curat și Sfânt, prin spectacolele superbe pe care le organizează anual pentru a face oamenii fericiți.

1. Care este prima amintire legată de iarnă?

Cred că cea legată de mirosuri și arome. Mi-aduc aminte de mirosul cozonacului și de bradul de Crăciun și culorile de la luminițe. Mi-aduc aminte troienele și bucuria pe care aveam că făceam om de zăpada.

2. Ce îi cereați lui Moș Crăciun să vă lase sub brad în dimineața de Crăciun? A fost vreun cadou pe care vi l-ați dorit și pe care Moșul nu vi l-a adus nici acum?

În funcție de vârstă aveam tot felul de dorințe. Dar niciodată nu am exagerat cu cererile pentru Moșul, pentru că am fost un copil cumpătat! Mi-am dorit microfon și l-am avut. Mi-am dorit tot felul de haine și le-am primit.

Cu jucăriile era mai complicat dar apăreau și ele! Voiam multe dulciuri sau fructe, portocale, banane, care se găseau mai greu în acea perioadă, dar nu știu cum se făcea, și Moșul aducea în permanență.

Nu cred că mi-am dorit ceva și Moșul să nu-mi aducă! Acum aș vrea în schimb câteva clipe înapoi cu tata, iar Moșul n-ar mai reuși asta! Aș vrea multă sănătate pentru bunica și pentru mama! Aș vrea cumva, altfel de daruri! Iar azi, eu m-am transformat într-un fel de Moș pentru cei dragi mie și sunt extrem de fericit să le ofer daruri.

Îmi place la nebunie să fac eu altora surprize, să aduc zâmbet, fericire și să transform clipele simple într-unele magice, calde, încărcate de dragoste și gest curat. Ador să fiu cel care uneltește și pune la cap un plan pentru a face o surpriză. Și de cele mai multe ori, credeți-mă, că-mi iese.

3. Aveți vreun cadou pe care l-ați păstrat din copilărie?

Da, am mai toate cadourile primite în copilărie! Eu sunt un om atașat de lucru și cu greu mă desprind de ele. Păstrez parte din jucăriile de atunci, la Turda și mai păstrez un minunat ceas primit de la Mosul, care făcuse un popas prin Ungaria, cu toate personajele Disney.

Iar la fiecare oră era un alt personaj din desene și era muzical și eram fascinat de acest ceas încât nu mă săturam de el! E important să ne-aducem aminte de ce a fost și să rămânem veșnic copii, în suflete, păstrându-ne parte din inocența specială aceea de cândva!

4. Cum sunt acum sărbătorile de iarnă față de copilărie? Ce s-a schimbat și ce a rămas la fel?

Păi nu prea mai seamănă nimic acum cu ce era atunci, din păcate! Atunci se colinda, era un zumzet teribil pe străzi, toți mergeam și încercam să aducem spiritul sărbătorii. Pe străzi mirosea a cozonac, a sarmale, toată lumea era înnebunită cu bradul.

Pe 25 se stătea în casă, era cu adevărat spiritul acela ideal promovat prin cântece și în povești. Azi nimeni nu mai pune accentul pe asta, se fac petreceri, s-au dus tradițiile! Toată lumea intră în spiritul Crăciunului cu luni înainte și asta nu ar fi rău dacă ar mai păstra farmec și pentru perioada cu pricina!

5. Perioada sărbătorilor de iarna este una foarte aglomerată pentru Paul Surugiu. Reușiți să mai ajungeți și acasă în acea perioadă?

De vreo câțiva ani, nu. Dar nu e neapărat un sacrificiu acesta. Ajung ulterior, iar bucuria e la fel de mare. Fără să vreau cumva neapărat asta, am ajuns un fel de simbol al Crăciunului și atunci în luna aceasta, în decembrie, pe lângă turneul meu național devenit tradiție, am multe alte evenimente.

Și-atunci acasă devine greu de realizat. Dar ajung la începutul lui ianuarie, cu mare bucurie, și petrec câteva zile pline de liniște, cu mama, bunica și prietenii de ani de zile. Mai mult decât atât, în turneu, pe 3 decembrie, ajung acasă și îi văd pe toți, la Turda, orașul în care m-am născut și în care, în luna aprilie a acestui an, am devenit Cetățean de Onoare al orașului!

6. Ce carieră ați fi urmat dacă nu ar fi existat varianta de cântăreț?

Aș fi fost, cu siguranță, actor. Nu pot aprecia dacă unul bun sau nu, dar mi-a plăcut și tocmai de asta am și absolvit Facultatea de Teatru și am jucat în câteva piese. Cred că fiecare om sănătos, rațional, inteligent, cu mintea pe umeri, poate face oricând, dacă e nevoit, altceva decât ceea ce a ales să facă.

Dar cumva talentul a fost cel care a lucrat înaintea deciziilor mele, înaintea muncii mele asidue. Așa se face că muzica mi-a definit viața.

Poate că aș fi fost și-un bun preot, bunica dorindu-și să fac asta! Și cu siguranță și televiziunea rămâne un domeniu captivant pentru mine, pe care poate, la un moment dat, îl voi aprofunda mai mult și mai bine!

7. Ce talent ascuns aveți?

Nu cred că talentele mele mai sunt ascunse de-acum. Îmi place să scriu și după cum bine se știe deja, pe lângă tot ce fac, pictez. Ce nu se știe poate este că sunt pasionat de artă și am reușit să memorez în ultimii ani, informații utile din istoria artei românești.

Știu vieți ale pictorilor, reușesc să-i recunosc după stilul abordat. Sunt în același timp și un colecționar înrăit de artă și încerc să fiu cât mai informat în domeniul acesta! Și mai am un talet ascuns – reușesc să imit voci cu ușurință, dar nu mi-am dezvoltat niciodată acest talent!

8. Care este momentul preferat al zilei și de ce?

La mine ziua are o cu totul altă formă, cel puțin în perioada în care nu am concerte importante, filmări sau turnee. Pornesc ziua la ora 11.00. Dar totuși, momentul preferat rămâne noaptea, după ora 00.00, atunci când aleg să mă ocup de sufletul meu. Fie că văd un film, scriu sau citesc, compun ori pictez, toate aceste activități mă încarcă cu energie și mă fac să fiu mult mai bun, cu o stare pozitivă pentru ziua care vine!

Noaptea e în același timp un sfetnic bun și atunci îmi pun și ordine în gânduri, ori aleg să merg pentru câteva ore în atelier și să mă cufund în bucuria pânzei, aducând la lumină tablouri speciale, pe care le arăt ulterior oamenilor, încerc să le vând, iar cu banii să pot ajuta tinerii artiști aflați la început de drum!

9. Când a fost ultima dată când ați plecat într-un concediu?

Anul acesta, deși a fost unul dintre cele mai pline și mai epuizante, am reușit să evadez complet câteva zile, într-un concediu în adevăratul sens al cuvântului. Adică am închis telefonul și am încercat să mă bucur de locul și oamenii alături de care am fost. În rest, e destul de complicat să am vacanțe propriu zise. Aleg desigur, să fie așa. Consider că e o perioadă prielnică pentru mine și că trebuie și că pot să fac cât mai multe lucruri.

Citeste si...  Fuego, muzică de calitate poezie de înaltă ținută la Drag de România Mea!

Totuși, reușesc să îmbin utilul cu plăcut și să vizitez România, pe care o iubesc, deși o știu pe de rost. Vizitez și alte țări în care la fel, cânt, dar am și timp de relaxare. Curând, anul ce vine voi merge o lună în America pentru un scurt turneu și pentru noi istorii cu pământul făgăduinței!

10. Locul preferat din România? Dar din afara țării?

Asta-i întrebare capcană, pentru că-i greu de ales sau măcar de făcut un top. Risc un răspuns subiectiv! Sunt îndrăgostit de Brașov, fiind unul dintre puținele orașe în care mi-aș dori din tot sufletul să locuiesc. Și de mic, iubesc Cheile Bicazului.

Mă fascinează la propriu! În afara țării mă simt foarte bine în Germania, e unul din locurile în care aș vrea să stau! Și-mi place foarte tare Istanbulul, cu libertatea lui, cu simplitatea oamenilor și cu toate plăcerile pe care le oferă!

11. Unde v-ar plăcea să călătoriți și nu ați avut ocazia până acum?

În Rusia! Pe care-aș vrea să o explorez în liniște, să-i descopăr pulsul adevărat! Eu oricum sunt îndrăgostit de tot ce-nseamnă cultura lor, pe care o consider una dintre cele mai depline din întreaga lume. Sunt vârfuri la tot ce-nseamnă capitole ale artei, de la muzică, dans, balet, operă, literatură, până la sport și alte lucruri fenomenale.

Și de fiecare dată când se ivește vreo ocazie să ajung, ba apare ceva, ba nu mai am vreme, ba nu reușesc, dar cumva toate vin la timpul și la momentul potrivit!

12. Care este cea mai mare calitate a dumneavoastră? Dar cel mai mare defect?

Sunt perfecționist! Iar asta e și calitate și defect în același timp! Și-s perfect conștient că uneori îmi dăunează și-i stresez la maximum pe cei din jurul meu! Așa m-am format și sunt sigur că dacă aș renunța, nimic nu ar mai fi la fel! Dincolo de asta, sunt un om calm, sunt un om rațional și altruist!

Defectele cu siguranță că-s multe și mi le văd și singur și încerc să le-ndrept, de la faptul că mâ încred prea rapid în oameni până la nerăbdarea mea în orice situație! Dar mă tratez! 🙂a declarat Pul Surugiu, Fuego. 

13. Cum reușiți să rămâneți mereu cu zâmbetul pe buze?

Sunt optimist din fire! Nu sunt mereu cu zâmbetul pe buze. Am si momente în care-s picat, în care nu-mi mai vine să fac nimic, în care problemele mă copleșesc, dar trec peste toate și-mi spun că și mâine e o zi și că lupta trebuie să fie onestă, viața fiind cel mai deplin dar pe care-l am. Mă remontez rapid, mă alină muzica și prietenii dragi.

Și-atunci revine iar zâmbetul și intru în priză, mai ales că sunt oameni pe lume cu probleme mai tragice decât ale mele! Iar ca artist, atunci când ieși din casă, lași toate problemele acolo la ușă și încerci să inspiri o stare pozitivă!

14. Care este cea mai frumoasă amintire de Crăciun?

Copilăria este, firește, învingătoare la capitolul amintiri de colecție legate de sărbătoarea aceasta magică. Dar totuși, cele mai frumoase clipe le-am petrecut pe scenă, alături de minunatul meu public. Și nu o să poată egala cineva starea de exaltare pe care-am trăit-o de mai multe ori în Ucraina, în zona Cernăuților, acum câțiva ani, când am fost la un Crăciun de-a lor pe rit vechi.

Ei bine, acolo timpul a stat în loc și oamenii țin tradițiile, colindă o noapte întreagă la fereastră, de drag, în pețit, melodii tradiționale și jocuri venite din înțelepciunea populară românească. E fenomenal să vezi bucuria de pe chipurile lor, acum, în anii modernismului!

15. Ce planuri aveți pentru 2020? Unde vă pot întâlni fanii în concerte?

Până la capitolul anului urmărtor, toată luna decembrie sunt în turneu național de colinde în toată România, de pe 2 pe 27 decembrie. Fac asta de 11 ani și anul acesta am un spectacol energic, îmbinat cu melancolie și amintirea unor momente de colecție!

Ne vedem în Brașov, Cluj, Deva, Zalău, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Timișoara, Craiova, Ploiești, Pitești, Slobozia, Constanța, Brăila, Galați, Focșani, Adjud, Buzău, Măcin, Tulcea, Bacău, Roman, Iași, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț! Datele și locațiile le găsiți pe Facebook-ul meu!

În 2020, pe lângă multe alte proiecte și evenimente surpriză, vă aștept în fiecare duminică, la TVR 2, cu sezonul patru al emisiunii mele, iar pe 22 martie 2020, vă aștept la Sala Palatului, într-o prezentare altfel, cu un concert simfonic, alături de Orchestra Metropolitană București, dirijată de Daniel Jinga, corul Accoustic și invitați speciali, peste 100 de oameni pe scenă.

Fuego: „E important să ne-aducem aminte de ce a fost și să rămânem veșnic copii”

16. Ce surprize de Sărbători pregătiți la TVR 2, la show-ul „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”?

Pul Surugiu , Fuego: Avem o multitudine de momente speciale și de clipe pe care-i păcat să le ratați. Proiectul acesta, ajuns la cel de-al treilea sezon, vine cu gale speciale de sărbătoare. Avem ediții unice „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, atât pe 22, cât și pe 29 decembrie, de la ora 15.00.

Înaintea Crăciunului, pe 22 decembrie, colindăm cu emoție alături de Fuego, Viorica Macovei, Niculina Stoican, Alina Sorescu și picii e, dar și Raoul. În ultima gală, pe 29, vin la noi Emilia Dorobanțu, Florin Zamfirescu, Nae Alexandru și Cristi Simion, Nico și Anastasia Lazariuc.

Fuego de Revelion, al doilea an consecutiv, venim cu cel mai tare program la TVR 2, pe sufletul românilor, cu muzică de calitate, umor, surprize nenumărate și veselie.

Mă puteți vedea în altă ipostază la “FUEGOVELION”, unde-mi vor fi aproape, printre alții, Gabriel Dorobanțu, Cătălin Crișan, Anna Lesko, Mira Dauer, Constantin Enceanu, Nicoleta Voica, Laura Lavric, Margareta Clipa, Mioara Velicu, AZUR, Jean Paler, Marina Florea, Sanda Ladoși, Maria Dragomiroiu, Mirela Pană, Doina Spătaru, Simona Florescu și Petre Geambașu Band. Nu ratați!

Fuego: „E important să ne-aducem aminte de ce a fost și să rămânem veșnic copii”

17. Urara de sărbători a lui FUEGO pentru cei care îl apreciază?

Le doresc tuturor liniște! Dincolo de orice lucru material, liniștea și împăcarea cu sine ar fi cele mai bune daruri! Încercați să fiți cumpătați și să nu faceți excese de nici un fel! Nu luați cu asalt oala cu sarmale și nici faceți prea multe nebunii! Împăcați-vă cu cei din jur și căutați în voi cea mai bună formulă din cei care puteți fi! S-aveți un Crăciun colindat, de Rai luminat!

  • Dana I

    Fuego e un mare si iubit artist, respectat pentru tot ceea ce face ca artist dar si ca om! Foarte frumos interviul, felicitari, Fuego!

  • Georgeta Hanzi

    Paul Surugiu Fuego! Este artistul cu sufletul sensibil și de copil, cu vocea divina care ne face Sărbătorile mai frumoase! Felicitări te iubim! Te aștept cu ❤️.

  • Alexandra Iosif

    Felicitări pentru minunatul interviu și ți uram și noi sărbători de poveste,multa fericire și toată dragostea noastră ,a fanilor,sa ți bucure sufletul!