Featured, Sport

Federaţia Română de Fotbal vrea să dea liber la bere pe stadioane

Andrei Vochin, consilierul preşedintelui Federaţia Română de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că Federaţia Română de Fotbal doreşte permiterea consumului de bere pe stadioanele din România, informează Mediafax.

„Mi se pare o mare prostie, merg în toate stadioanele din Europa asta, se bea o bere uşor alcoolizată, că d-aia vine omul la spectacol, să mai bea o bere, să mai mănânce un sandviş, să mai stea de vorbă.

La noi e regulă ca la un kilometru în jurul stadionului să vinzi băuturi de acest gen. Avem iniţiativa asta de cinci ani, tot încercăm, dar nici nu ştii unde să pui dosarul că s-a schimbat ministrul”, a declarat Andrei Vochin, consilierul preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal la Telekom Sport.la Telekom Sport.

În România, consumul de alcool în locuri publice este sancţionat cu o amendă între 100 şi 500 de lei.

 

blank