Franţa rămâne în stare de urgență până la 1 iunie
Featured, International

Franţa rămâne în stare de urgență până la 1 iunie

Franţa a decis să prelungească din nou starea de urgență sanitară la nivel național, până la 1 iunie 2020, pe fondul pandemiei de coronavirus.

Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentul dun Franţa, a aprobat, marţi seară, decizia prelungirii stării de urgenţă sanitară pentru alte aproape patru luni, informează Agenţia France-Presse şi postul Europe 1, citate de Mediafax.

Decizia prelungirii stării de urgenţă sanitară a fost aprobată definitiv de Adunarea Naţională cu un raport de voturi de 278 la 193.

Starea de urgenţă sanitară permite impunerea de restricţii, inclusiv privind deplasarea, în contextul pandemiei.

Franţa a raportat până în prezent 3,4 milioane de cazuri de coronavirus şi 79.572 de decese. De mai bine de două săptămâni la nivel național este în vigoare o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii la nivel naţional, părăsirea locuinţei după ora 18:00 nefiind permisă decât în situaţii excepţionale.

La nivel mondial, până în prezent au fost raportate 106,6 milioane de cazuri de coronavirus şi 2,33 de milioane de decese, potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA).

Cele mai afectate ţări sunt Statele Unite, India, Brazilia, Marea Britanie şi Rusia.


blank