Featured, International

Franta habar n-are ce s-a intâmplat cu sute de copii de jihadişti

Secretarul de stat din Ministerul francez de Interne Laurent Nunez a declarat că Parisul ”nu ştie foarte bine unde sunt” între 200 şi 300 de copii de jihadişti francezi, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.

Din cei 500 de copii ”proveniţi din părinţi francezi aflaţi în zonă” în Siria şi Irak, doar ”circa o sută s-au întors începând din 2015, un anumit număr sunt deţinuţi”, a explicat Nunez joi seara la canalul de televiziune France 2.

”Referitor la ceilalţi, nu avem pentru moment în mod special noutăţi despre ei. Se poate crede că un anumit număr dintre ei sunt decedaţi în cursul conflictelor”, a afirmat responsabilul francez.

Întrebat despre cei ”200-300 de copii”,copi de jihadişti secretarul des stat francez a confirmat că ”nu se ştie foarte bine unde sunt”. ”Un anumit număr dintre ei vor fi probabil prinşi împreună cu părinţii lor în cursul încheierii acţiunilor coaliţiei. Nu se vor întoarce toţi”, a spus el.

Citește și: Alegeri în Ucraina: Generația MAIDAN, între eșecuri, dezamăgiri și perseverență

Din cei 500 de copii prezenţi, 350 au plecat împreună cu părinţii lor, potrivit Nunez, şi despre ”150, aceasta fiind o estimare, se crede că s-au născut în zonă”.

Laurent Nunez a reamintit de asemenea poziţia Franţei referitoare la repatrierea acestor copii, ”de la caz la caz, în situaţii de primejdie”.

blank