Featured, International

Franţa, afectată de coronavirus. In 24 de ore, 18 decese și peste 800 de îmbolnaviri

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 79 de morţi în Franţa, iar numărul persoanelor infectate este de 3.661, anunţă Ministerul francez al Sănătăţii.

Bilanţul epidemic este de 79 de morţi în Franţa, cu 18 decese produse în ultimele 24 de ore, a declarat vineri seară Olivier Véran, ministrul franez al Sănătăţii, citat de cotidianul Le Figaro.

În stare gravă sunt 154 de pacienţi, a precizat Olivier Véran, citat de Mediafax. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 800 de cazuri de infectare, astfel că bilanţul total al îmbolnăvirilor înregistrate în ultimele două luni în Franţa este de 3.661.

Cea mai gravă criză medicală din ultimul secol
Omenirea se confruntă cu cea mai gravă criză medicală din ultimul secol, a declarat joi seară preşedintele Emmanuel Macron, în condiţiile în care bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 2.876 de cazuri şi 61 de persoane au decedat.

Preşedintele Emmanuel Macron a exprimat compasiune pentru victimele epidemiei de coronavirus şi pentru apropiaţii acestora, subliniind că Franţa se confruntă cu cea mai gravă criză medicală din ultimul secol, potrivit Mediafax.

 

blank