Featured, International

Frans Timmermans a trimis o epistolă ‘de amor” Marii Britanii

La final unui an tumultuos pentru britanici, vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, le-a transmis acestora o scrisoare. Publicată în The Guardian, așa-numita „scrisoare de dragoste” vorbește despre decizia regatului de a părăsi Uniunea Europeană.

„M-a durut mult atunci când aţi decis să plecaţi.(…) Trebuia să forţaţi lucrurile? Absolut deloc. Dar aţi făcut-o”, a transmis el. Timmermans a mărturisit, în același timp, că e îndrăgostit de regat de pe vremea când studia la o școală britanică din Roma.

„Te cunosc acum. Și te iubesc. Pentru cine ești și ce mi-ai dat. Sunt ca un fost iubit”, scrie Timmermans, care-i asigură pe britanici că sunt bineveniţi înapoi în UE, oricând vor dori.

„Nu plecăm nicăieri, iar voi sunteți mereu bineveniți înapoi”, a spus oficialul european.

Acordul pentru Brexit a fost aprobat în Parlamentul de la Londra, aşa că acum există toate şansele ca ţara să părăsească blocul comunitar pe 31 ianuarie.

 

blank