International, Stiri

FOTO: Andrej Pejic şi-a făcut operaţie de schimbare de sex.

Andrej Pejic, un cunoscut top-model masculin în vârstă de 22 de ani, născut în Bosnia, a suportat o operaţie de schimbare de sex şi a adoptat prenumele Andreja, făcând astfel primii paşi pentru a deveni femeie.

Renumit pentru aspectul lui androgin, Andrej Pejic a suportat intervenţia chirurgicală în urmă cu câteva luni şi a vorbit despre această experienţă într-un interviu pe care l-a acordat revistei People, informează contactmusic.com.

„Vreau să spun povestea mea lumii întregi, pentru că eu cred că am o responsabilitate socială. Sper că, atunci când eşti sincer, această chestiune va deveni mai puţin problematică. În trecut, mi-am păstrat visele şi imaginaţia pentru mine şi am devenit un actor destul de bun, jucând rolul unui băiat. Însă ascundeam ceea ce eram în realitate”, spune top-modelul, potrivit mediafax.ro.

Crescut în Melbourne, Andrej Pejic a descoperit la vârsta de 13 ani că nu era singura persoană transgender din lume. „Am mers într-o bibliotecă şi am căutat pe Google «schimbare de sex», iar viaţa mea s-a schimbat în acel moment. Internetul mi-a oferit informaţia, mi-a spus că există cuvinte şi termeni medicali care descriu sentimentele mele”, a spus acesta.

blank