Fostul selecţioner Anghel Iordănescu
Actualitate, Featured

Fostul selecţioner Anghel Iordănescu, infectat cu COVID-19

Fostul selecţioner al naționalei României, Anghel Iordănescu, este suspectat de COVID-19. Acesta a efectuat un test și se află în izolare până la obținerea rezultatelor.

Fostul selecţioner Anghel Iordănescu a făcut testul pentru coronavirus şi alte investigaţii şi aşteaptă rezutatele, a declarat fiul său, Edward Iordănescu, relatează News.ro.

“Din fericire, nu pot să confirm vestea asta. S-a simţit rău acum vreo 2-3 zile. Are gust, are miros, nu sunt semne clare, dar s-a simţit rău, în sensul că l-a durut capul destul de tare şi noaptea a făcut şi un pic de temperatură. A decis să meargă şi să-şi facă toate analizele. Aşteptăm răspunsul la toate analizele, este sub observaţie, sub control, i-a luat sânge, i-a făcut şi testul. Întâmplarea face că de atunci se simte mult mai bine, nu s-a agravat. El şi sora s-au izolat. Mama a fost plecată ceva timp de acasă, a plecat cu fratele meu mai mic, au fost într-un concediu. Tata a rămas în Bucureşti, urma să plece împreună, dar am preferat toţi să avem grijă, să fim precauţi, iar ei stau separat faţă de noi restul”, a explicat Edward Iordănescu la un post de televiziune.

El a menţionat că iniţial tatăl său nu s-a gândit la varianta coronavirusului: “Ideea este că în primă fază nu s-a gândit la asta. Ulterior s-a gândit să elimine scenariul ăsta şi a făcut testul. Iniţial se gândise la alte lucruri, că poate a răcit. Sper să fie totul ok şi să nu fie probleme”.

Iordănescu a fost prezent luni la depunerea listei candidaţilor social-democraţi pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, alături de Gabrirela Firea, Petre Roman, Dumitru Dragomir.

Anghel Iordănescu este un fost jucător de fotbal, antrenor de fotbal și om politic din România. Acesta a fost de trei ori selecționer al echipei naționale de fotbal a României.


blank