Fostul şef al Finanţelor Publice Galaţi
Actualitate, Featured

Fostul şef al Finanţelor Publice Galaţi, dat pe mâna DNA pentru spagă

Fostul şef al Finanţelor Publice Galaţi a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru două fapte de luare de mită, după ce ar fi cerut şi ar fi primit bani de la reprezentantul unor firme pentru a trece cu vederea nereguli constatate în urma unor controale făcute la două societăţi comerciale. Banii ar fi fost remişi prin intermediul unei subordonate, trimisă şi ea în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Mariana Ion-Cozma, la data faptei era şef Serviciu Inspecţie Fiscală din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, pentru două infracţiuni de luare de mită, Roxana-Cristina Grigorescu, la data faptei inspector principal la serviciul menţionat, pentru complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, totodată, au fost trimişi în judecată reprezentantul unor societăţi comerciale, pentru dare de mită şi evaziune fiscală în formă continuată, şi alte două persoane fizice, pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În rechizitoriu, procurorii arată că, în calitate de şef al Serviciului de Inspecţie din cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Galaţi, inculpata Ion-Cozma Mariana ar fipretins şi ar fi primit de la reprezentantul de fapt al unor societăţi comerciale, prin intermediar, sumele de 4.500 lei şi 2.900 lei, în anii 2013, respectiv 2014, pentru ca în schimb să favorizeze două societăţi comerciale, cu ocazia unor controale inopinate.

Într-una din cele două situaţii, pretinderea şi primirea s-a făcut şi cu ajutorul inculpatei Grigorescu Roxana-Cristina, subordonata lui Cozma.

„Concret, sumele de bani ar fi fost primite sub aparenţa a două contracte de acordare de burse private ce figurează a fi încheiate între cele două societăţi comerciale şi o persoană din familia inculpatei Ion-Cozma Mariana, pentru ca în schimb aceasta să avizeze actele de control ale societăţilor respective, din care să fie trecute cu vederea unele nereguli constatate. Independent de faptele descrise anterior, reprezentantul societăţilor comerciale ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a uneia dintre societăţile pe care le controla, cu ajutorul altor două persoane, achiziţii nereale de bunuri (cereale şi îngrăşăminte chimice), respectiv ar fi declarat fiscal achiziţii nereale, pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale în sumă totală de 484.362 lei”, arată DNA.

Fostul şef al Finanţelor Publice Galaţi a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru două fapte de luare de mită

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 484.362 lei, reprezentând prejudiciu în dauna statului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi.


blank