Actualitate, Featured

Fostul şef al CCR, despre protocolul SRI-Parchet: „S-a sărit calul cu echipele mixte. Este prea mult”. Ce spune Zegrean de efectele desecretizării

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, legat de protocolul SRI- Parchetul General, că acesta prevede nişte lucruri care nu ar fi trebuit să existe, cum sunt echipele mixte, şi acuză judecătorii că au ştiut de existenţa lui.

„Protocolul l-am citit şi eu ca toată lumea, nu neapărat ce scrie acolo este atât de înspăimântător, ci faptul că el a existat şi că au trebuit să se formeze echipele acelea mixte. Este prea mult… S-a sărit calul. Noi mereu, avem acest obicei, românii, de a sări mereu peste cal, ori într-o parte ori în cealaltă, numai pe cal nu nimerim. Ce mă miră pe mine este faptul că toată lumea se arată foarte indignată şi foarte mirată de existenţa acestui protocol… Păi, domnii judecători care au judecat dosarele trimise de DNA, în care scria “făcut cu sprijinul SRI-ului”, nu s-au gândit atunci în ce constă sprijinul acesta?! Acuma vin şi spun că ei nu ştiau?! Eu cred că toţi ştiau! A fost o perioadă în care chiar spunea dosar realizat cu sprijinul SRI. Ce se înţelegea de-acolo? Cum i-a sprijinit? I-a sprijinit să nu cadă?! Sigur că ştiau şi acuma se mira toţi că ei nu am văzut, nu au auzit, pe la ei nu a trecut… Era un slogan care circula, că în România nu este judecat hoţul, ci cel care prinde hoţul şi acesta este pedepsit… Era chiar şi un banc pe vremuri, care spunea fazele construirii socialismului: faza a patra era să se caute vinovaţii şi faza cincea să se pedepsească nevinovaţii. Mă tem să nu se ducă în direcţia asta lucrurile cu acest scandal…”, a declarat Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru MEDIAFAX, legat de protocolul SRI- Parchetul General, făcut public vineri.

 Zegrean  insistat că „nu era normal să existe niciun fel de echipe mixte şi de verificare a procurorilor de către Serviciul de Informaţii sau de către oamenii din servicii de informaţii”. „Eu nu ştiu de ce au făcut asta. În lege, în codul de procedură penală, scrie cine face urmărirea penală şi chiar şi interceptările telefonice şi ambientale sunt prevăzute în lege. Era suficient cât e prevăzut în lege mai ales că până la decizia Curţii Constituţionale din 2016, când articolul 142 din procedura penală a fost declarat în parte necondiţional, mă refer la sintagma care spunea că interceptările şi toată supravegherea tehnică se poate face şi de către alte instituţii specializate ale statului, a fost declarat neconstituţional. Până atunci puteau să colaboreze şi aveau un text care le permitea lucrul acesta. Textul a fost declarat neconstituţional, măcar atunci ar fi trebuit să desfiinţeze protocoalele acestea şi echipele acestea mixte”, a spus fostul şef al CCR. 

Cât priveşte efectele desecretizării protocolului asupra dosarelor penale, Augustin Zegrean spune că problema a mai fost ridicată şi în 2016 când a fost declarat neconstituţional textul din Codul de Procedură Penală ce viza punerea în aplicare a mandatului de supraveghere, dar totul va rămâne la altitudinea magistratului.

„Judecătorii au suficientă minte şi libertate ca să analizeze şi să stabilească, de la caz la caz, dacă trebuie să menţină sau să scoată din dosare probele obţinute prin această colaborare nefirească între SRI şi DNA dar problema sigur se va pune în special cu dosarele care au fost deja judecate definitiv. La cele care sunt în curs de soluţionare judecătorul are posibilitatea să înlăture proba obţinută nelegal, mai ales după decizia Curţii Constituţionale. În cele care au fost judecate deja, lucrurile sunt complicate pentru că nu avem un text de lege care să spună că poate fi revizuită o hotărâre judecătorească definitivă când apare o astfel de situaţie”, a mai spus fostul preşedinte CCR, pentru MEDIAFAX.

Întrebat dacă au fost comise abuzuri la nivelul interceptării populaţiei pe mandate de siguranţă naţională, Zegrean a afirmat, pentru agenţia MEDIAFAX: „De când ştiu eu, de când am început să înţeleg ceva despre ţara şi despre România, lumea se plângea că le sunt ascultate telefoanele, mai nou că le sunt interceptate comunicările prin internet. Când am dat decizia aceea, vestita decizie pe articolul 142 din Codul de Procedură Penală şi am spus că nu au voie să facă ei interceptări, am crezut atunci că lumea o să se bucure şi va zice bravo CRR, a interzis ca aceştia să mai fac interceptări. Dimpotrivă am fost criticaţi îngrozitor, o anumită parte a presei m-a ameninţat chiar că din cauza acestei decizii vor veni teroriştii noi şi vor distruge România. Ce să înţeleg din asta? Ce îşi doreşte poporul acesta?!”.

blank