Actualitate, Featured

Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean explică ce înseamnă decizie general obligatorie a Curții Constituționale

În contextul deciziei CCR cu privire la revocarea procurorului-șef al DNA, Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, explică expresia „general obligatorie”.

„Codul de procedură prevede posibilitatea îndreptărilor erorilor materiale sau cum zice doamna profesor: se poate lămuri decizia, e o practică destul de frecventă la instanţe, părţile au dreptul să ceară lămurirea dispozitivului dacă e neclar.

În ce priveşte cele spuse de doamna profesor, nu cred că e profesor de drept constituţional, dar, aparent, se pare că are dreptate pentru că de regulă CCR nu spune cum se iese din conflict.

CCR spune doar că există sau nu conflict de natură constituţională şi modul de ieşire din conflict trebuie să-l stabilească părţile aflate în conflict, CCR se adresează unor instituţii importante ale statului, care se presupune că ştiu ce au de făcut.

CCR nu judecă oameni, Curtea judecă legi, situaţii complicate, de aceea în deciziile CCR nu veţi găsi să spuna Curtea cine ce trebuie să facă. De data aceasta Curtea a spus: probabil că e bine aşa. În orice caz, caracterul general obligatoriu al deciziei nu se se schimbă.

General obligatorie înseamnă opozabilă erga omnes – opozabilă tuturor, toţi cei care se supun legislaţiei, trebuie să respecte deciziile CCR. Termenul e folosit de Constituţie”, a explicat judecătorul Augustin Zegrean, la Digi24.

blank