Actualitate, Featured

Fostul ofițer MAI, care a contaminat Spitalul Gerota, a scăpat de proces

Fostul ofițer MAI, acuzat că a infectat cu coronavirus mai multe cadre medicale de la Spitalul Gerota, scapă de urmărirea penală, pentru zădărnicirea bolilor, după ce Parchetul General a clasat cazul.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă PICCJ au dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de zădărnicirea combaterii bolilor (art.352 alin.1 Codul penal) și fals în declarații (art.326 Cod penal), fapte presupus comise de către fostul șef de Poliție, infectat cu Covid-19 și internat în 5 martie la Spitalul de urgență Gerota.

Procurorii Parchetului General au stabilit că probele în dosar nu au putut stabili cu certitudine că fostul ofițer ar fi fost sursa infectării pacienților și a cadrelor medicale de la Gerota.

„Urmare probatoriului administrat nu s-a putut stabili cert, cu argumente științifice, împrejurarea în care persoana internată s-a infectat și dacă aceasta a fost sau nu sursa infectării cvasi-generalizate din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota”. În lipsa altor testări, realizate asupra altor pacienți, vizitatori, personal medical, anterior sau în perioada internării persoanei vizate, sursa „inițială” de SARS-COV-2 din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota” rămâne nesigură, variantele teoretice – imposibil de înlăturat la un nivel de certitudine impus de standardul de probațiune utilizat în procesul penal – fiind nenumărate”, potrivit unui comunicat al PICCJ.

Nicio persoană dintre cele care au călătorit împreună cu făptuitorul (80 de persoane) nu a fost confirmată cu virusul SARS COV-2, mai relevă cercetările.

Procurorii au clasat și cercetarea privind falsul în declarații.

„În ceea ce privește ,,Formularul de evaluare a riscului infecțios la internare”, asumat prin semnătură de făptuitor cu ocazia internării la Spitalul de Urgență „Profesor doctor Dimitrie Gerota”, precizăm că acesta este un document intern și a fost introdus și atașat foii de observație clinică generală la inițiativa medicului epidemiolog, formularul întocmit fiind aprobat la data de 23.06.2017 în cadrul Comitetului Prevenire Infecții Asociate Asistenței Medicale, scopul principal al acestui formular fiind depistarea existenței infecțiilor”, potrivit Parchetului General.

Fostul ofițer din MAI, care ar fi infectat Spitalul Gerota cu COVID-19 mințind că nu a călătorit în străinătate, a fost externat în aprilie
Fostul ofiţer MAI care a minţit că nu a călătorit în străinătate şi care a infectat zeci de persoane cu COVID-19 a fost externat la începutul lunii aprilie. Bărbatul nu le-a spus, iniţial, autorităţilor că a călătorit în Israel.

Şefa Secţiei ATI de la Spitalul Gerota, după ce s-a vindecat miraculos: „Medicina românească a realizat un succes enorm”
Alida Moise, șefa secţiei ATI din cadrul spitalului „Dimitrie Gerota”, s-a aflat în stare foarte gravă după ce a fost infectată cu coronavirus. Din fericire, şi-a revenit miraculos și a fost externată. Medicul a vorbit marți seara, în exclusivitate pentru Antena 3, despre experiența prin care a trecut.

blank