Actualitate, Stiri

Fostul ministru Dan Ioan Popescu, unul dintre beneficiarii averii lui Dinu Patriciu?

Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei şi Comerţului, în cabinetul Năstase, este unul dintre beneficiarii averii lui Dinu Patriciu, a anunţat Realitatea TV.

patriciu_16_dcd4e9f7e8

Anunţul a fost făcut de jurnalistul Rareş Bogdan, la Realitatea TV. Conform omului de persă, Popescu şi Patriciu deţineau până de curând câte 50 la sută dintre acţiunile companiei Marexin, o societate care are drepturile de exploatare ale nămolui sapropelic din Marea Neagră.

Situaţia s-a schimbat acum trei luni, când a avut avut loc o tranzacţie în urma căreia Melanie Chen, împuternicită de către Dinu Patriciu, i-a cedat acţiunile lui Dan Ioan Popescu. Tranzacţia ar fi avut loc în Taiwan, conform aceleiaşi surse.

8cc97cd28ff218d9c051bba54934098e_73569500

Averea lui Patriciu a fost evaluată anul trecut la 260 de milioane de euro, de zece ori mai mică faţă de acum câțiva ani, când numai afacerea Rompetrol îi adusese omului de afaceri peste un miliard de euro. Potrivit legislaţiei, jumătate din averea lui Patriciu va ajunge la soţia acestuia, Dana Patriciu. Fostul politician a lăsat şi un testament, în care a precizat cine vor beneficia de cealaltă jumătate a averii sale.

blank