Florin Ionuț Apostoae, judecat într-un dosar de corupție legat de fonduri europene, e acuzat de hărțuire sexuală de o tânără voluntară care voia să se angajeze în spitalul pe care acesta îl conducea, scrie Libertatea.

După ce tânăra a refuzat, ea a primit o scrisoare anonimă de amenințare la domiciliu. Voluntara a făcut o plângere la poliție și una către conducerea spitalului, în care povestește că același șef i-a cerut 10.000 euro pentru a o angaja.

Schimbul de replici a fost înregistrat la 5 minute după debutul unei discuții legate de posibilitatea ca o asistentă voluntară să fie angajată la Spitalul Orășenesc Tg. 

Managerul Florin Ionuț Apostoae i-a răspuns tinerei voluntare cu o replică cu tentă sexuală legată de un posibil examen. Discuția din vara lui 2019 a continuat în birou, pe care Apostoae l-a considerat locul perfect pentru examen.

Citeste si...
Iată șcenariul din spatele retragerii lui Florin Cîţu

“În tot acest timp, el venea pe lângă mine, mă mai cuprindea, îmi dădea de înțeles care ar fi examenul dorit de el”, povestește femeia hărțuită.

Au urmat 40 de minute în care medicul i-a povestit tinerei voluntare experiențele lui sexuale cu diferite femei, “dându-mi de înțeles, dacă nu înțelesesem până atunci!, ce vrea de la mine”.

Acum câteva zile, femeia a scris o plângere pe care a înaintat-o noii conduceri a Spitalului Tg. Neamț.