International, Stiri

A fost lansat „Xscape”, albumul postum al lui Michael Jackson

em (2)

Albumul postum al lui Michael Jackson, ‘Xscape’, a fost lansat marţi, ocazie cu care postul de radio prin satelit SiriusXM a lansat şi un canal special dedicat acestui eveniment muzical, ‘The Michael Jackson Channel’, conform TMZ.com, citat de Agerpres. Noul post de radio le oferă ascultătorilor acces exclusiv la hiturile regelui pop, la piesele sale mai rare dar şi la piese de pe acest ultim album pentru o perioadă de două săptămâni.

Albumul ‘Xscape’ cuprinde o serie de piese care nu au ajuns să facă parte din niciunul dintre albumele de studio ale lui Michael. Aceste piese au fost remasterizate şi scoase, în premieră, pe piaţa muzicală. Varianta „de lux” a albumului conţine şi variantele originale ale acestor piese, dar şi o piesă care a fost reeditată sub forma unui duet cu Justin Timberlake.

Unul dintre fraţii lui Michael, Jermaine, a precizat că mai există piese înregistrate de regele pop care nu au fost încă lansate şi care ar putea fi folosite pentru a mai scoate încă un album postum. El a susţinut că-şi doreşte ca acest eventual album să fie publicat sub titulatura Jackson 5, piesele respective datând din perioada în care Michael cânta alături de fraţii săi în această formaţie.

blank