Actualitate, Stiri

A fost descoperit un VIRUS CU ÎNSUŞIRI MISTERIOASE. Jumătate din populaţia lumii îl are în organism.

Descoperit foarte recent, virusul trăieşte în intestinul uman. Nu se ştie ce anume „face” acest microorganism în corpul nostru, dar, spre marea surpriză a oamenilor de ştiinţă, poate fi întâlnit la aproximativ jumătate din populaţia globului.

virus_09977_22465700

Oamenii de ştiinţă sunt nerăbdători să afle dacă acest virus este benefic sănătăţii umane sau influenţează sensibilitatea la anumite boli, spune Robert Edwards, profesor de bioinformatică la San Diego State University şi unul dintre autorii studiului, scrie descopera.ro.

Primele indicii asupra existenţei acestei noi specii de virus au apărut după analiza ADN-ului extras din probe de materii fecale provenite de la 12 persoane. Cercetătorii au descoperit un grup de secvenţe de ADN viral care era întâlnit în toate probele.

Apoi, cercetătorii au căutat această secvenţă într-o vastă bază de date, conţinând secvenţe genetice provenite din probe prelevate de la persoane de pe diferite continente, şi au putut astfel estima că virusul este prezent la aproximativ jumătate din populaţia lumii. Virusul, denumit de specialişti crAssphage, este un aşa-numit bacteriofag, adică un virus ce infectează celulele bacteriene.

blank