Administratie Locala

Fonduri europene în sectorul 2 pentru un liceu de top

Neculai Onţanu 

Unul din liceele de prestigiu ale învăţământului românesc a fost reabilitat şi modernizat integral cu fonduri europene de către domnul Primar Neculai Onţanu care va prezenta detaliile proiectului în cadrul conferinţei de presă ce va avea loc mâine, vineri, 5 iunie a.c. la ora 11.00 la Liceul Teoretic “C. A. Rosetii”, situat pe strada  Strada Giuseppe Garibaldi numărul 11 din cartierul Floreasca.

Odată cu finalizarea lucrărilor, cei 1000 de elevi care frecventează cursurile Liceului Teoretic “C. A. Rosetii”, au acum la dispoziţie cele mai bune condiţii de educaţie, dar și de întreţinere şi dezvoltare a organismului prin practicarea sporturilor pe terenurile special amenajate. Liceul Teoretic „C.A. Rosetti” din Sectorul 2 va fi o mare atracţia  pentru cei care vor dori să urmeze cursurile unei unităţi de învăţământ de top.

Cu această ocazie, în Sala de sport “Eugen Trofin” a liceului, care a fost construită din fondurile europene accesate de Primarul Neculai Onţanu, cea mai mare din Capitală, şi pe celelalte trei terenuri, de handbal, volei și fotbal, vor avea loc meciuri demonstrative susținute de liceenii din sectorul 2.

La conferinţa de presă, alături de Edilul sectorului 2 se vor afla domnul Cristian Gaţu, marele nostru handbalist, Cezar Soare, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, reprezentanţi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti Ilfov şi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al Sectorului 2, cadre didactice şi elevi.

 

blank