Autorităţile de snătate publică din Buzău vor declara focar de infecţii respiratorii la o grădiniţă cu program prelungit din Buzău, unde mai mulţi copii sunt bolnavi, iar medicii de familie le-au pus diagnosticul clinic de gripei , relatează News.ro.

Potrivit conducerii Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 8 din Buzău, în cazul a cinci copii medicii de familie, iar într-un alt caz medicii unei clinici private din Bucureşti ar fi pus diagnosticul de gripei de tip A. Este vorba despre copiii unei clase de grupă mică de grădiniţă, care au început să se îmbolnăvească, rând pe rând, începând de joi.

În acest caz, a fost informată atât conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău, cât şi cea a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Buzău.

„Am fost informaţi că şase copii de la grupa mică ar fi bolnavi de gripă. Tot începând de astăzi, împreună cu DSP vom merge în şcoli să facem o campanie susţinută de informare şi de atenţionare a cadrelor medicale sp efectueze triaj riguros şi să nu mai permită copiilor să intre în colectivitate fără avizul medicului de familie care să arate pentru ce a eliberat documentul”, a declarat inspectorul general al ISJ Buzău, Florina Stoian.

La rândul său, medicul epidemiolog Carmen Scîntei a declarat că luni a trimis medici în toate grupele grădiniţei pentru a recolta exudat de la copiii prezenţi, însă numărul celor care sunt la cursuri este foarte mic.

Scântei a declarat că DSP va declara focar de infecţii respiratorii la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8 din Buzău, şi nu de gripă, având în vedere că diagnosticul stabilit de medici în cazul celor şase copii a fost clinic, pe baza simptomelor, ori cu teste rapide, care pot fi şi fals pozitive.

În şcolile şi grădiniţele din judeţul Buzău se înregistrează în această perioadă un absenteism ridicat, fie pentru că preşcolarii şi elevii sunt răciţi, fie că părinţilor le este teamă să-i trimită la şcoală pentru a nu se îmbolnăvi.