Economic, Featured

FMI prevede o uriașe criză economică generată de pandemia de coronavirus

Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat marți că cel mai probabil criza economică provocată de pandemia de COVID-19 la nivel mondial va fi mai gravă decât estimările anterioare ale instituției, a anunțat economistul-șef al Fondului, Gita Gopinath.

Totodată, oficialul a mai anunțat că există o „incertitudine profundă” cu privire la potențiala revenire la normal a economiei mondiale, după cum informează Reuters.

Gopinath a explicat că criza economică generată de pandemia de COVID-19 este diferită de crizele cu care omenirea s-a confruntat în trecut, în condițiile în care sectorul serviciilor a fost mai afectat decât industria, atât în statele dezvoltate, cât și în economiile în curs de dezvoltare.

Oficialul a mai declarat că unele dintre guvernele lumii nu înțeleg situația economică reală, ceea ce ar putea duce la o volatilitate pe piețele financiare.

FMI prezintă luna aceasta raportul asupra economiei mondiale
Fondul Monetar Internațional va prezenta o actualizare a raportului asupra economiei mondiale pe 24 iunie. Directorul Fondului, Kristalina Georgieva, a declarat luna trecută că este „foarte probabil” ca specialiștii să revizuiască estimările deja pesimiste, potrivit cărora economia mondială ar urma să scadă cu 3% anul acesta.

Gopinath a declarat că deși unele state ale lumii dau semne privind o revenire economică în ultima perioadă, noile valuri de infectare cu coronavirus prezintă încă riscuri majore la adresa economiei mondiale.

În timp ce politicile economice adoptate de statele dezvoltate par promițătoare, statele în curs de dezvoltare au mai puține soluții pentru a face față situației, dată fiind ponderea economiei informale. Ea a mai spus că impactul crizei asupra statelor care depind de sectorul turistic este extrem de îngrijorător.

Numărul total de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus a depășit opt milioane la nivel mondial luni, America Latină fiind acum regiunea care înregistrează cea mai rapidă creștere, în timp ce Statele Unite și China se confruntă cu noi focare de COVID-19.

 

blank