Florin Tănase (26 de ani) este unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB în acest sezon, dar Gigi Becali a fost lăsat cu ochii în soare când i-a propus căpitanului echipei prelungirea contractului.

Gigi Becali, negocieri eşuate cu Florin Tănase pentru prelungirea contractului
Patronul roş-albaştrilor a dezvăluit că fotbalistul a refuzat prelungirea înţelegerii, iar acesta este motivul pentru care a introdus o nouă regulă la FCSB: contract de 5 ani cu opţiune de prelungire din partea clubului pe încă doi.

„Uite de ce vreau să fac contracte pe 5 ani și să mai am opțiune să prelungesc apoi. E cazul lui Florin Tănase. Am negociat cu el. I-am zis «Ia 5.000 de euro pe lună în plus la salariu și mai semnează pe doi ani». Știi ce mi-a răspuns? «Nu, nea Gigi. Lăsați, nea Gigi. Că o fi, că o împărți…».

E vina mea că nu l-am vândut când am avut oferte. Bine, el nu e jucător de 15-20 de milioane de euro, ca Man sau ca Moruțan, și am nevoie de el să iau titlul. Că altfel… Știu eu ce aveam de făcut în cazul lui… Nu vreau să mai ajung într-o situație ca asta. La FCSB trebuie să protejăm investițiile”, a declarat Gigi Becali pentru ProSport.

Ce i-a făcut Gigi Becali lui Florin Tănase: „Ca să te învăţ minte!”
„Tănase mai are încă doi ani. Nu vrea să mai semneze. Ce să-i fac dacă nu mai vrea? I-am zis dacă vrea să semneze și îi mai dau încă 5.000 de euro în plus. Coman a zis că da, așa am făcut, a vrut. Man, la fel. Tănase m-a întrebat cât vreau pe el, i-am zis 5 milioane. ‘Ziceai că 3 milioane’. Ți-am spus că dacă semnezi, îți bag 3 milioane clauză.

Gândește-te, vine o echipă să te ia, vreau 5 milioane. Totul e pe acte. Băi, Tănase, vrei să facem un contract acum? Fă-l acum și dacă găsești 3 milioane, pleci. Dar dacă nu ai contractul, 5 milioane vreau pe tine până în ultima zi, ca să te învăț minte!”, a mai declarat Gigi Becali, la ProX.

Florin Tănase a sosit în 2016 la FCSB, de la Viitorul. Gigi Becali a plătit atunci pentru el 1,5 milioane de euro.

3 milioane de euro e cota lui Florin Tănase
10 goluri şi 3 pase decisive în 13 meciuri are Florin Tănase în acest sezon la FCSB
26 de ani are Florin Tănase
De ce a picat transferul lui Denis Haruţ la FCSB
Gigi Becali a dezvăluit, în urmă cu două zile, de ce a picat transferul lui Haruţ la FCSB: fotbalistul nu a fost de acord cu noua regulă a patronului echipei: contract pe 5 ani cu opţiune de prelungire pe încă doi.

„FCSB are o regulă: dacă ai 21 de ani sau sub 21 de ani semnezi pe 5 ani și clubul are opțiune pe alți doi ani. La noi nu mai rămâne nimeni liber de contract! Dau bani pe Haruț și nu vreau să mă trezesc că peste doi ani sau trei ani, când explodează, pleacă pe o sumă foarte mică sau nu mai prelungește! Asta a fost toată problema. I-am spus băiatului. Nu m-am certat cu Iftime. Lucrurile sunt clare”, a declarat Gigi Becali pentru sursa citată, după ce a picat transferul lui Denis Haruţ la FCSB.

Citeste si...
Orban susține că a găsit un deficit bugetar mult mai mare decât cel anunțat