Florin Cîţu a spus că restanţele la plata facturilor pentru Start-up Nation erau, la începutul anului trecut, de 1,4 miliarde lei. PSD a alocat pentru tot anul 2019 doar 383,6 milioane lei pentru plata acestor facturi, însă banii au fost alocaţi doar pe hârtie. Ministrul de Finanţe precizează că atunci când a preluat PNL guvernarea, în luna noiembrie a anului trecut nu fusese plătit niciun ban pentru Start-up Nation, iar în buget mai erau numai 50 de milioane de lei. Reacţie vine după ce PSD a anunţat că va avea un amendament în Parlament la proiectul de rectificare bugetară care prevede alocarea a 400 milioane lei pentru tinerii antreprenori care au accesat programul Start-up Nation. Fostul ministrul pentru Mediul de Afaceri Ştefan-Radu Oprea i-a transmis lui Florin Cîţu că minte cu neruşinare atunci când spune că PSD a lăsat restanţe la plata facturilor de 1,4 miliarde lei pentru programul Start-up Nation. Senatorul social-democrat adaugă că aceste facturi nu existau, iar „documentele de decont ale antreprenorilor nefiind depuse şi validate la plată de către Agenţiile regionale pentru IMM-uri”.

„Ticăloşie marca PSD! La începutul anului 2019 restanţele la plata facturilor pentru Start-up Nation erau de 1.4 miliarde lei. Cu toate acestea, PSD a alocat pentru tot anul 2019 un buget de DOAR 383,6 milioane lei pentru plata facturilor restante în acest program. Bani alocaţi doar pe hârtie. Ticăloşie marca PSD. Exact că în cazul pensiilor socialiştii nu au vrut niciodată să plătească facturile restante la Start-up Nation. Înainte de prima rectificare au luat 100 de milioane de lei de la Start-up Nation şi i-au trimis baronilor PSD. Iar la rectficarea bugetară au tăiat de la acest program 232,6 milioane lei pe care i-au tranferat tot baronilor PSD. În noiembrie 2019 când am preluat guvernarea nu se plătise niciun leu (ZERO LEI) pentru Start-up Nation iar în buget mai erau DOAR 50 de milioane de lei”, a scris Florin Cîţu sâmbătă pe Facebook.

Ministrul de Finanţe Florin Cîţu a adăugat că Guvernul Orban a salvat „Start-up Nation de la falimentul la care PSD îşi condamnase propriul program”.

„La rectificarea bugetară de la sfârşitul lui 2019 am alocat 300 milioane lei care au fost plătiţi imediat iar în 2020 deja s-au plătit 310 milioane lei. Ştiţi bine că nu am susţinut această formă a Start-up Nation dar nu este vina celor care au crezut în promistiunea guvernanţilor socialişti care reprezentatu statul în acel moment. Ei nu trebuie să sufere pentru că PSD-iştii sunt ţepari. De aceea plătim TOATE facturile restante ale acestui program. Am salvat Start-up Nation de la falimentul la care PSD îşi condamnase propriul program”, a completat Cîţu.

El a mai spus că „PSD reprezintă cea mai mare nenorocire care s-a abătut asupra României în ultimii 30 de ani. Trebuie să dispară”.

Liderul senatorilor PSD Radu Preda a anunţat vineri noi amendamente pe care social-democraţii le vor avea la proiectul de lege care aprobă rectificarea bugetară pe acest an. Astfel, PSD susţine din nou amendamentul de creştere a punctului de pensie cu 40% şi alocarea a 400 milioane lei pentru tinerii antreprenori, în contextul în care programul Start-up Nation, iniţiat de PSD a fost un succes.
Proiectul de lege care aprobă rectificarea bugetară va fi dezbătut săptămâna viitoare de către Parlament.


Citeste si...
Gabriela Firea, atac la Liviu Dragnea și Carmen Dan: dezvăluiri din ședințele PSD