Florin Cîțu
Featured, Politic

Florin Cîțu spuen că în sedința de vineri se aproba bugetul

Premierul României, Florin Cîțu, a anunțat că Guvernul va avea o ședință vineri pentru aprobarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2021.

„În această şedinţă de Guvern a fost aprobată OUG privind unele măsuri fiscale, e vorba de o OUG de care aveam nevoie pentru a putea aproba legea bugetului. Ea va fi publicată în Monitorul Oficial şi apoi mâine vom avea şedinţa de Guvern în care vom aproba bugetul pentru 2021”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.

Întrebat dacă ar trebui să ne așteptăm la schimbări în privința bugetului, premierul a spus că „față de varianta de deficit nu. Sunt modificări poate în interior. Nu vorbim de credite bugetare mai multe. S-ar putea la Ministerul Dezvoltării să fie alocată o sumă mai mare. Dar deficitul bugetar rămâne cu aceiași parametri. E un buget credibil. Politica încă e o problemă, deciziile politice sunt o problemă în România”

El a adăugat că „s-ar putea la Ministerul Dezvoltării să fie alocată o sumă mai mare. Deficitul bugetar rămâne la 7,16% cu aceeaşi parametrii de cheltuieli şi venituri”.

„Consiliul Fiscal a spus că e un buget credibil şi poate să fie atins deficitul propus în acest an”, a completat premierul. .

„Bugetele care au distrus România au primit avize pozitive de la Consiliul Economic şi Social, iar acest buget care primește, în premieră, un aviz pozitiv de la specialiști, de la Consiliul Fiscal, primește un aviz negativ. De aceea trebuie să facem reformă din temelii.

Aceste recomandări de a introduce noi taxe sunt mai mereu de la Consiliul Fiscal sau alte organisme. Anul trecut, contrar celor care credeau că nu vom reuși, am avut rezultate mai bune decât erau estimate și fără să umblăm la taxe. Putem să dezvoltăm România prin transformarea digitală, nu e nevoie să introducem taxe în perioada următoare”, a spus Florin Cîțu.

blank