Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a transmis, duminică, un mesaj pentru iderl PSD, Marcel Ciolacu: ”Somez PSD să oprească terorismul economic”. Cîţu susţine că ”toate partidele care cresc cheltuielile bugetare sau reduc veniturile la buget sunt vinovate de terorism economic împotrivă României”, iar ”derapajele PSD pot duce la reducerea cu cel puţin 13 miliarde euro a fondurilor UE pentru Romania şi la scăderea ratingului de ţară”.

”Domnule Ciolacu, AJUNGE! Somez PSD să oprească terorismul economic. Toate partidele care în acest moment dificil pentru economia globală forţează creşterea deficitului bugetar prin legi care cresc cheltuielile bugetare sau reduc veniturile la buget sunt vinovate de terorism economic împotrivă României. Comisia Europeană, agenţiile de rating, investitorii, se uită cu mare atenţie la România în acest moment”, a scris, duminică, pe Facebook, Florin Cîţu.

Acesta consideră că ”derapajele PSD pot duce la reducerea cu cel puţin 13 miliarde euro a fondurilor UE pentru Romania şi la scăderea ratingului de ţară ceea ce ar însemna colaps economic”.

”Domnule Ciolacu, vă cer public să opriţi acest terorism economic! Până la alegerile din 6 decembrie mai sunt doua şedinţe ECOFIN în care România poate să piardă fonduri UE.
În acelaşi timp FOARTE IMPORTANT, până la alegerile din 6 decembrie TOATE cele 3 agenţii de rating publică evaluări ale rating-ului de ţară pentru România. Am reuşit prin transparenţă şi discuţii lunare să arătam agenţiilor de rating că suntem un guvern responsabil cu finanţele României. Dar, şi aici agenţiile au dreptate, cât mai putem rezista atacurilor teroriste venite din Parlamentul României dominat de populişti iresponsabili?”, a mai scris Cîţu.

Ministrul finanţelor susţine că ”PSD aruncă Romania în haos economic pentru a mai căştiga câteva voturi”.

”Niciun om politic nu are dreptul să condamne Romania la sărăcie, hiper-inflaţie şi dobânzi astronomice doar pentru a mai căştiga câteva voturi”, a mai afirmat ministrul Finanţelor.


Citeste si...
Magnații planetei au venit în România . A inceput masacrul anual de la Balc