Florin Cîţu
Featured, Politic

Florin Cîţu anunță că s-a finalizat Legea Bugetului pe 2021

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că Legea bugetului de stat este finalizată, însă mai sunt câteva aspecte de clarificat în rândul coaliţiei de guvernare. Legea va fi pusă în transparenţă publică marţi sau miercuri, iar deficitul se va încadra ”între 7% – 7,1%”.

”Legea bugetului de stat va fi în dezbatere mâine sau poimâine. Am avut de clarificat câteva măsuri (…) cu cei din coaliţia de guvernare. Legea bugetului este finalizată, va fi în transparenţă publică marţi sau miercuri dimineaţă cel mai târziu”, a anunţat, luni, premierul.

Acesta a precizat că deficitul va fi ”între 7% – 7,1%”.

Întrebat dacă sporurile vor fi eliminate, Florin Cîţu a precizat: ”Despre aceste amendamente este vorba, ele există. E vorba despre o plafonare în acest moment, dar urmează o lege a salarizării care va lega sporurile de performanţă în sectorul public”.

În plus, premierul a precizat că subvenţiile pentru partidele politice vor fi reduse.


blank