În timp ce florarii se pregătesc pentru cea mai profitabilă perioadă din an, după luni de pierderi uriașe, domnii își calculează bugetul pentru buchetele cu care vor să le impresioneze pe femeile din viața lor.

Florarii fac pregătiri se 1 și 8 martie, se apropie sărbătoarea îndrăgostiților, mărțișorul, și ziua mamei, iar oferta este variată: de la narcise și zambile, până la coșuri cu flori venite din țări îndepărtate.

În aceste sere din Alba Iulia, mii de ghivece cu flori în zeci de nuanțe sunt pregătite să ajungă la clienți. Pentru că pandemia aproape a închis aceste afaceri, investitorii speră să își recupereze măcar o parte din pierderile suferite.

Alexandru Alexi, administrator firmă: „Suntem afectați în măsură destul de mare pentru că o parte a clienteleI noastre sunt cei care au hoteluri, pensiuni și și-au redus activitatea.

– Cam cu cât la sută au scăzut vânzările?

– În procente cu 30%.”

Clienții sunt așteptați direct la sere pentru a face o pre-comandă și asta pentru că prețurile sunt mai mici – câțiva zeci de lei în funcție de ghiveciul ales.

Și la Sâncrai sunt pregătite mii de ghivece cu florile primăverii.

Vasile Vlad, proprietar sere flori: „Anul acesta sperăm că fie cât de cât mai bine, să fie în balanță una cu cealaltă, cheltuiala cu vânzările.”

Proprietarul unei sere din Năvodari are peste 5000 de ghivece cu flori de cel puțin 10 soiuri pentru perioada în care cei mai fideli cumpărători sunt bărbații.

Filip Daniel, proprietar seră de flori: „Sperăm că sărbătorile ce vor urma să ne ridice puțin și moralul, dar și partea financiară, ca să putem recupera investitita.”

Și florăriile se întrec în aranjamente dichisite. Aici în schimb sunt folosite mai multe flori de import. Bujorii din Chile sunt vedetele acestei perioade, iar un buchet poate ajunge la 250 de lei.

Loredana Florea, director executiv florărie: „De Valentines, supremația este a trandafirului roșu. De unu și 8 martie, în schimb, gusturile sunt mult mai diversificate, se cumpără flori de primăvară.”

Bărbat: „O să cumpăr flori de Valentines și de 1 martie pentru soție. Nu m-am gândit la buget, cât ar fi în piață, probabil sub o suta de lei.”

Cultivatorii și vânzătorii de flori au pregătit aranjamente pentru toate buzunarele. Prețul unui ghiveci cu o floare pleacă de la 5 lei, iar buchetele sofisticate pot ajunge la 500 de lei.




Citeste si...
Ce măsuri a luat Suedia pe timp de pandemie ?