Fiul lui Ion Țiriac
Featured, Sport

Fiul lui Ion Țiriac, scrisoare publică pentru Alexis Ohanian: „Către soțul doamnei Williams, sper ca propozițiile astea să vă schimbe declarațiile”

Alexandru Ion Țiriac, fiul lui Ion Țiriac, i-a răspuns lui Alexis Ohanian, soțul Serenei Williams (39 de ani, 11 WTA).

Într-un interviu acordat la finalul anului 2020, Alexandru Ion Țiriac spunea despre Serena Williams:„Dacă ar avea puțină decență s-ar retrage!”.

După victoria obținută de Serena împotriva Simonei Halep, Alexis Ohanian l-a atacat direct pe Ion Țiriac.
Serena Williams (39 de ani, 11 WTA) a eliminat-o pe Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) în sferturile de la Australian Open, scor 6-3, 6-3. Alexis Ohanian a considerat că este prilejul potrivit pentru un nou atac la adresa lui Ion Țiriac. Fiul miliardarului român a luat atitudine și a replicat, prin intermediul unui scrisori postate pe Twitter.

Alexandru Țiriac, mesaj către Alexis Ohanian
„Către soțul doamnei Williams,

Am citit mesajul postat de dumnevoastră pe twitter, cu un mix de neîncredere și dezgust. Numele Țiriac are o tradiție de 70 de ani în lumea sportului și Gentleman-ul la care faceți dumnevoastră referire a scris câteva capitole importante în cartea tenisului mondial, în ultimele decenii. Acest om bun, fost jucător, antrenor, manager sau organizator de turnee, căruia dumnevoastră îi aruncați cuvinte grele, a fost unul dintre cei mai puternici avocați ai acestui sport și încă este, la vârsta de 82 de ani.

Respectul pe care noi i-l purtăm doamnei Williams este unul imens. Așa și trebuie să fie. Ea va rămâne în istorie drept una dintre cele 20-25 de persoane care au contribuit la dezvoltarea acestui sport. Are o personalitate care deschide uși pentru generațiile mai tinere de atleți, din toate sporturile. Din toate aceste motive, noi îi suntem recunoscători.

Domnule Williams, singurul motiv pentru care voi răspunde mesajului dumnevoastră total deplasat este acela că vorbele sunt ușor interpretate în ziua de azi, prin intermediul multitudinii de platforme existente. Discursul liber nu trebuie să fie greșit înlocuit cu defăimarea gratuită. În umila mea opinie, și voi folosi un citat foarte bine cunoscut „odată cu puterea vin și marile responsabilități”. Ca soț al doamnei Willims, dumnevoastră nu reprezentați numai propria opinie când vorbiți despre sport, ci și vocea unui simbol. Ar fi o adevărată rușine să periclitați imaginea unei legende, din cauza unor mesaje emoționale postate pe twitter.

Fiul lui Ion Țiriac: Sper ca prin intermediul acestor câtorva propoziții să aduc o urmă de înțelepciune în viitoarele dumnevoastră declarații publice. Poate și ceva respect pentru un om independent, un adevărat iubitor și care a contribuit la ridicarea acestui sport. Felicitări Serenei, o victorie meritată. Să mergi tot înainte și să scrii istorie în cariera ta minunată!”, a scris Alexandru Ion Țiriac.

blank