Economic

Firmele din România dispar pe bandă rulantă. Vezi care e motivul

De la începutul anului și până în prezent au dispărut tot mai multe firme de pe piață comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Numărul companiilor în insolvență a scăzut, în primele trei luni din acest an, cu 20,11% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 2.304, însă cel al radierilor și al dizolvărilor aproape s-a dublat, susține președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu.

„Înmatriculările de persoane fizice și persoane juridice la finalul lunii martie erau de 32.335, în creștere cu 9,4% față de aceeași perioadă din 2015. În ceea ce privește suspendările, avem 6.149, în creștere cu 42,7%, la dizolvări sunt 10.453, cu 92,65% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar la radieri — 38.648, în creștere cu 89,58%. La insolvență, avem 2.304 companii, în scădere cu 20,11%. Dacă ne uităm pe două chestiuni majore — dizolvările și radierile — vedem o creștere de aproape 100%. Statistica nu arată o problemă a insolvenței, dar ceea ce trebuie să ne îngrijoreze sunt dizolvările și radierile”, a afirmat Jianu.

Reprezentantul IMM-urilor a prezentat și alte probleme cu care se confruntă mediul de afaceri din România, printre acestea fiind menționate discuțiile cu privire la Legea salarizării în sectorul bugetar.

„Noi am cerut foarte clar ca aceasta să aibă în prim plan creșterea economică și de unde vin resursele pentru a plăti salariile sporite. Să nu asistăm la o debalansare în economie și să devină mai interesant să lucrezi la stat decât în privat”, a subliniat Jianu.

blank