La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, consilierii generali au aprobat o serie de proiecte de hotarare prin care se continua programul de consolidări început de Primăria Capitalei, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Astfel, au fost finalizate documentațiile necesare pentru încă trei imobile și au fost aprobati indicatorii tehnico-economici.

Primarul General, Gabriela Firea: „Este vorba despre trei blocuri de locuit, cu peste 150 de apartamente, încadrate în clasa I de risc seismic, situate in centrul Capitalei. Totodata, continuăm exproprierea monumentelor istorice lăsate în paragină de către proprietari. În ședința CGMB din 26 februarie au fost aprobate primele doua exproprieri, iar astăzi s-au votat alte trei proiecte de hotărâre prin care am solicitat demararea procedurilor de expropriere pentru două imobile din Centrul Vechi, de pe strada Franceză, aflate într-un stadiu avansat de degradare, precum si pentru Hanul Solacolu, care, in prezent este in pericol de prabusire”.

(Ambele imobile din strada Franceză (nr. 36 si nr. 14) sunt monumente istorice, aflate in stare avansata de degradare, imposibil de locuit. Unul a fost construit în anul 1875, iar celalalt, din strada Franceza nr 14, a fost construit in anul 1869. Aici s-a nascut Iulia Hașdeu).
Exproprierea Hanului Solacolu
In ceea ce priveste imobilul cunoscut sub numele de Hanul Solacolu – monument istoric aflat în proprietate privată, situat la adresa Calea Moșilor nr. 134, Sector 2, București, dupa expropriere, Primăria Capitalei își propune să restaureze acest imobil și să-l transforme în Spațiul Cultural Municipal.
Monumentul istoric a ajuns o ruină după ce proprietarii nu au investit în consolidarea și restaurarea sa. Imobilul a fost retrocedat în anul 2003, iar de atunci a fost într-o degradare continuă, fiind nu de puține ori adăpost pentru oamenii străzii.
În anul 2010, acoperișul clădirii s-a prăbușit, iar în acest moment tot ansamblul este un pericol pentru trecători. Proprietarii au fost amendați în mai multe rânduri din cauza situației în care se află imobilul. Clădirea are aproape o mie de metri pătrați și o grădină de circa 1.500 mp.
Primăria Capitalei a obținut și un aviz favorabil din partea Ministerului Culturii. Valoarea totală a despăgubirilor, calculate potrivit legii, este de aproximativ 5,6 milioane de lei.
Reamintim ca, potrivit legii 422/2001, Municipalitatea are obligația de a-i expropria pe acei proprietari care nu au început demersurile pentru consolidarea imobilelor, după ce au fost notificați de autorități.

Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul Capitalei
De asemenea, tot in cadrul sedintei, la propunerea Primarului General, au fost aprobate si proiectele de hotarare necesare punerii în aplicare a regulamentului de reabilitare a fațadelor, dar și pentru demararea lucrărilor necesare la sapte cladiri din centrul Bucurestiului. În cazul a trei imobile, (Calea Victoriei nr. 136-138, Bd. Lascăr Catargiu nr. 16 și Bd. Gheorghe Magheru), pentru a putea începe lucrările de intervenție la fațade a fost necesara transmiterea dreptului de proprietate a unei părți din imobil de la Administrația Fondului Imobiliar la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.
În ceea ce privește cele patru imobile de pe Calea Victoriei (nr. 12A, nr. 25, nr. 103-105, nr. 214), prin proiectul de hotărâre propus votului s-a asigurat finanțarea necesară și includerea acestora în programul de reabilitare a fațadelor.
Primarul General Gabriela Firea: „Continuam in forta programul de consolidari cu reabilitarea a trei blocuri din centrul Capitalei si expropriem trei cladiri monument istoric, printre care si Hanul Solacolu” La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, consilierii generali au aprobat o serie de proiecte de hotarare prin care se continua programul de consolidări început de Primăria Capitalei, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Astfel, au fost finalizate documentațiile necesare pentru încă trei imobile și au fost aprobati indicatorii tehnico-economici. Primarul General, Gabriela Firea: „Este vorba despre trei blocuri de locuit, cu peste 150 de apartamente, încadrate în clasa I de risc seismic, situate in centrul Capitalei. Totodata, continuăm exproprierea monumentelor istorice lăsate în paragină de către proprietari. În ședința CGMB din 26 februarie au fost aprobate primele doua exproprieri, iar astăzi s-au votat alte trei proiecte de hotărâre prin care am solicitat demararea procedurilor de expropriere pentru două imobile din Centrul Vechi, de pe strada Franceză, aflate într-un stadiu avansat de degradare, precum si pentru Hanul Solacolu, care, in prezent este in pericol de prabusire”. (Ambele imobile din strada Franceză (nr. 36 si nr. 14) sunt monumente istorice, aflate in stare avansata de degradare, imposibil de locuit. Unul a fost construit în anul 1875, iar celalalt, din strada Franceza nr 14, a fost construit in anul 1869. Aici s-a nascut Iulia Hașdeu). Exproprierea Hanului Solacolu In ceea ce priveste imobilul cunoscut sub numele de Hanul Solacolu – monument istoric aflat în proprietate privată, situat la adresa Calea Moșilor nr. 134, Sector 2, București, dupa expropriere, Primăria Capitalei își propune să restaureze acest imobil și să-l transforme în Spațiul Cultural Municipal.Monumentul istoric a ajuns o ruină după ce proprietarii nu au investit în consolidarea și restaurarea sa. Imobilul a fost retrocedat în anul 2003, iar de atunci a fost într-o degradare continuă, fiind nu de puține ori adăpost pentru oamenii străzii.

Citeste si...  Ghiţă explică momentul demisiei lui Ponta: Dragnea se dorea pe el, Iohannis şi ambasadele pe Cioloş

În anul 2010, acoperișul clădirii s-a prăbușit, iar în acest moment tot ansamblul este un pericol pentru trecători. Proprietarii au fost amendați în mai multe rânduri din cauza situației în care se află imobilul. Clădirea are aproape o mie de metri pătrați și o grădină de circa 1.500 mp. Primăria Capitalei a obținut și un aviz favorabil din partea Ministerului Culturii. Valoarea totală a despăgubirilor, calculate potrivit legii, este de aproximativ 5,6 milioane de lei.Reamintim ca, potrivit legii 422/2001, Municipalitatea are obligația de a-i expropria pe acei proprietari care nu au început demersurile pentru consolidarea imobilelor, după ce au fost notificați de autorități. Reabilitarea fatadelor cladirilor din centrul Capitalei De asemenea, tot in cadrul sedintei, la propunerea Primarului General, au fost aprobate si proiectele de hotarare necesare punerii în aplicare a regulamentului de reabilitare a fațadelor, dar și pentru demararea lucrărilor necesare la sapte cladiri din centrul Bucurestiului. În cazul a trei imobile, (Calea Victoriei nr. 136-138, Bd. Lascăr Catargiu nr. 16 și Bd. Gheorghe Magheru), pentru a putea începe lucrările de intervenție la fațade a fost necesara transmiterea dreptului de proprietate a unei părți din imobil de la Administrația Fondului Imobiliar la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.În ceea ce privește cele patru imobile de pe Calea Victoriei (nr. 12A, nr. 25, nr. 103-105, nr. 214), prin proiectul de hotărâre propus votului s-a asigurat finanțarea necesară și includerea acestora în programul de reabilitare a fațadelor.

.