Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, luni, că de 1 Decembrie se va afla într-o vizită oficială în Irlanda și că i-a transmis președintelui Klaus Iohannis că nu poate ajunge la recepția de Ziua Națională, scrie Mediafax.

„Mă voi afla la Dublin, sunt într-o vizită oficială până pe 2 decembrie, am întâlnire cu primarul din Dublin și de asemenea particip, împreună cu ceilalți primari ai orașelor gazdă UEFA, la tragerea la sorți (la ceremonia de extragere a grupelor de calificare pentru Campionatul European de fotbal din 2020 – n.r.). Este un eveniment pe care l-am confirmat cu mult timp înainte dar cu siguranță, ca orice român, voi marca și eu Ziua Națională, așa cum se cuvine, atât la primărie cât și în familie, chiar dacă nu mă voi afla într-o tribună oficială”, a declarat, luni, Gabriela Firea.

Citeste si...
Romgaz sistează livrarea de gaze către ELCEN. Gabriela Firea cheamă procurorii: ”Dacă se întâmplă așa, e faptă penală”

Edilul Capitalei a precizat faptul că a transmis o scrisoare către Cotroceni în care a mulțumit pentru invitația la recepția de 1 Decembrie.

„Am transmis, de asemenea, o scrisoare Președinției, prin care am mulțumit pentru invitație, atât la recepție cât și în tribună la Arcul de Triumf și am comunicat că nu pot să ajung, dat fiind vizita oficială în Irlanda”, a mai declarat Gabriela Fire