Gabriela Firea
Actualitate, Featured

Firea: Nu am solicitat niciodată bani de la Guvern, am cerut respect

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat luni că nu a solicitat niciodată bani de la Guvern, ci a cerut respect şi implicarea Executivului în problemele administraţiei. „Nu am cerut niciodată bani de la Guvern, am cerut respect, am cerut decizii ministeriale, decizii guvernamentale, implicarea primului-ministru. (…) În tot centrul Capitalei Primăria nu poate să asfalteze străzile care sunt toate deteriorate pentru că nu avem avizele de la Ministerul Culturii”, a spus Firea.

Ea a afirmat că pentru o problemă complexă e nevoie de grup de lucru, de intervenţia mai multor ministere şi implicarea mai multor miniştri. Firea este de părere că rolul unui premier este de a conduce echipele, de a face parte din grupurile de lucru, de a participa la deciziile strategice. „Nimeni nu are pretenţia de la un prim-ministru să se implice în detaliu şi la nivel tehnic în aceste subiecte, dar în momentul în care toate informaţiile sunt pregătite de către trei-patru ministere şi instituţii subordonate, premierul este cel care decide când acea hotărâre va fi pusă sau nu pe masa Executivului, care e decizia strategică, decizia mare care se va lua, care e foaia de parcurs. (…) Acest lucru i-am reproşat cu toţii, şi anume, că a fost o persoană neadecvată pentru această postură, în sensul că nu a ştiut să coordoneze activitatea la nivel de Guvern. (…) Nu e posibil ca premierul unei ţări să nu îşi facă timp să se întâlnească cu primarul Capitalei jumătate de an şi cu parlamentarii din Bucureşti şi judeţul Ilfov”, a declarat edilul Capitalei.

Firea a susţinut că nu doreşte să creeze un statut special pentru Capitală, deşi ar fi avut toate motivele. „60% din investiţiile străine directe sunt în Bucureşti, 24% din Produsul Intern Brut se realizează în Capitală, la fel, locuri de muncă, la fel, peste 20% venituri la bugetul naţional se realizează din Bucureşti. Am fi avut aşadar toate motivele economice şi eram îndreptăţiţi să fim trataţi corect. Nu am nicio explicaţie. M-aţi întrebat dacă e vorba pur şi simplu de o problemă personală sau instituţională. Nu am un răspuns”, a afirmat primarul general.

În opinia sa, orice edil al unei Capitale de ţară e interesat de o colaborare eficientă cu Guvernul. „Sunt enorm de multe proiecte necesare Capitalei care nu au legătură doar cu bugetul Municipalităţii, ci sunt în strânsă legătură cu bugetul naţional. Nu am cerut bani niciodată. (…) Problemele structurale şi, dacă vreţi, sistemice din Capitală nu se pot rezolva doar cu măsuri luate la nivel de Municipalitate, pentru că nicăieri nu s-a întâmplat aşa şi cetăţenii sunt convinsă că înţeleg aceste aspecte, fie că vorbim despre aglomeraţie, fie că vorbim despre problemele de mediu, de educaţie, de sănătate, sunt decizii la nivel guvernamental care se răsfrâng asupra noastră”, a adăugat Firea.

blank