Actualitate, Featured

Firea merge mai departe și i-a acuzat pe oficialii USR că blochează Bucureștiul

Gabriela Firea a vorbit minute întregi în fața jurnaliștilor, vineri dimineață, pentru a explica de ce nu vrea să desființeze companiile municipale, după hotărârea definitivă a instanței, care a decis că toate cele 22 de firme sunt înființate ilegal. Nu au lipsit atacurile la USR, la Nicușor Dan și la ”mafia” pe care aceștia ar vrea să o protejeze.

Gabrielei Firea! Instanța a decis anularea tuturor hotărârilor prin care Gabriela Firea a înființat Companiile Municipale. Soluția este definitivă și vine la capătul unui proces inițiat de USR București în anul 2017.

Consilierii municipali USR au contestat înființarea acestor Companii pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal. Mai precis, ele au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, și nu cu votul a două treimi, așa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei”, a anunțat USR într-o nonferință de presă. 

Consilierul general din partea PNL, Ciprian Ciucu, a declarat, vineri, la rândul său, că Guvernul trebuie să o demită pe Speranţa Cliseru din funcţia de prefect al Capitalei, deoarece aceasta ”nu a constatat ilegalitatea delegării serviciilor către companiile municipale înfiinţate ilegal de Gabriela Firea”.

„Se impune demiterea de îndată a Prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru. Guvernul României trebuie să o demită imediat pe Speranţa Clişeru din funcţia de Prefect al Capitalei pentru că a eşuat în a constata ilegalitatea delegării serviciilor către companiile municipale infiinţate ilegal de către Gabriela Firea, cu toate că i s-a ataras repetat atenţia de către opoziţie!”, a scris Ciprian Ciucu, pe Facebook.

Gabriela Firea a vorbit minute întregi în fața jurnaliștilor, vineri dimineață, pentru a explica de ce nu vrea să desființeze companiile municipale, după hotărârea definitivă a instanței, care a decis că toate cele 22 de firme sunt înființate ilegal. Nu au lipsit atacurile la USR, la Nicușor Dan și la ”mafia” pe care aceștia ar vrea să o protejeze.

 

”Problema este, din punct de vedere juridic, că aceste societăți sunt legale, funcționează și vor funcționa în continuare, nu pot să fie desființate. Dacă ar fi existat cea mai mică problemă se putea face contestație în 15 zile. Curtea de apel nu a scris și nu a făcut nicăieri ce afirma USR pe Facebook că societațile sunt ilegale”, a spus Firea.

”Așteptăm cu interes motivarea. Chiar și așa decizia Curții de apel nu spune ce e de făcut. E ca și cum acum câțiva ani de zile s-a construit un pod, un pasaj și vine USR și atacă o hoărâre de consiliu și mergem cu toții să darâmăm podul”, a mai spus primarul general. 

Firea a mers mai departe și i-a acuzat pe oficialii USR că ”blochează Bucureștiul”. 

”Domnul de la USR, în urma acestei decizii, dorește să oprim toate lucrările de la blocurile cu bulină, unde în acest moment se lucrează cu aceste companii. M-aș fi asteptat ca USR să fie alături de mine”, a spus Firea.

 

blank