Actualitate, Featured

Gabriela Firea anunță indentificarea a 198 de noi locuri pentru carantină

Gabriela Firea a anunțat că s-au asigurat 198 de locuri noi de carantină, în mai puţin de 24 de ore după ce a adresat solicitarea către hotelieri, iar alte şapte clădiri sunt în analiză. Toate ofertele de clădiri care sunt în Bucureşti vor fi transmise către administrare primăriilor de sector, iar cele care sunt în judeţul Ilfov vor fi direcţionate către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

”Avem 292 de locuri pentru carantină, în Bucureşti – dintre care 198 sunt cele noi, obţinute în mai puţin de 24 de ore de la lansarea solicitării de ieri a PMB către hotelieri. Gradul de ocupare a acestora este acum de aproape 100%. Alte 7 clădiri sunt în analiză pentru a putea fi transformate în spaţii de carantină”, a anunţat, vineri, Gabriela Firea.

Aceasta a precizat că a lansat, în cursul zilei de joi, o adresă de e-mail pentru obţinerea de noi spaţii pentru carantină.

”În mai puţin de 24 de ore, am primit un număr semnificativ de oferte de hoteluri dintre care 24 sunt situate în Bucureşti. Primele două, unul cu o capacitate de 120 de locuri şi celălalt de 78 de locuri, au fost deja verificate şi sunt în conformitate cu cerinţele specifice unei astfel de situaţii, alte şapte se află în analiză sectoarelor şi a Direcţiei de Sănătate Publică. La acestea se adaugă cele 94 de locuri pre-existente la nivelul Capitalei, deci un total de 292 de locuri, care sunt ocupate în acest moment aproape în totalitate”, a mai precizat Firea.

Potrivit acesteia, 17 persoan s-au oferit să meargă la cumpărături pentru persoanele care nu au familia sau prietenii în apropiere şi se află în izolare la domiciliu.

”Le mulţumim celor care au înţeles importanţa participării la soluţionarea în comun – sector public şi privat – a actualei situaţii în care se află Capitală. Este un gest semnificativ, este o dovadă de responsabilitate şi solidaritate şi mă bucur să constat că Bucureştiul este unit. Toate ofertele de spaţii primite, situate pe rază Municipiului Bucureşti, sunt trimise la primăriile de sector. Acestea, împreună cu direcţia de sănătate, fac o analiză a spaţiilor pentru a vedea în ce măsură sunt conforme pentru a fi transformate în spaţii de carantină. Ofertele de spaţii care nu sunt situate în Capitală vor fi transmise Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, pentru a decide în privinţa lor”, a mai precizat primarul general.

blank