Actualitate, Featured

Finantarea filmelor românești, investigata de DNA

Procurorii anticorupție investighează modul în care Centrul Național al Cinematografiei a finanțat de-a lungul anilor producția de filmelor românești. Regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a fost audiat ca martor în acest dosar. Le-a explicat anchetatorilor cum funcționează sistemul de finanțare a filmelor românești, care erau obligațiile producătorilor și de ce, în anumite situații, termenele trecute în Legea cinematografiei cu privire la justificarea cheltuirii subvențiilor erau depășite.

Tudor Giurgiu, regizor și producător a filmelor: Procurorii anticorupție bănuiesc că doresc să vadă dacă acuzația de abuz în serviciu a conducerii CNC din acea vreme, 2010-2012, e validă sau nu, în condițiile în care există prevederi care spun că realizarea unor filme trebuia făcută în doi ani de la semnarea contractelor de credit, iar predarea efectivă a filmelor în 6 luni de la semnarea contractelor. Analizând modul în care noi, producătorii am realizat copiile, strict administrativ, ei au considerat că există inadvertențe.

Reporter: Rolul dvs. e de martor în acest film?

Tudor Giurgiu: Da, e o comedie până la urmă, dar am încercat să explic care este și intenția legiuitorului, fiind unul dintre cei care în 2005 am fost la legea cinematografiei, iar intenția a fost ca producătorii să primească un credit de la CNC și să folosești banii pentru film.

 

blank