International, Stiri

Final al negocierilor pentru pace de la Minsk

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi cel rus, Vladimir Putin, au făcut un „progres uriaş” în negocierile cu privire la criza din Ucraina care se desfăşoară la Minsk, ajungând la un acord asupra a 80% – zece puncte – din document, a declarat, joi dimineaţă, o sursă pentru agenţia rusă de stat RIA Novosti. Separatiştii proruşi au refuzat iniţial să semneze acordul, informează Realitatea TV. După reluarea negocierile, părţile au ajuns însă la un acord de pace, fiind stabilit un armistiţiu, care va începe în noaptea de 15 februarie. Este un „acord serios”, dar nu s-a ajuns la o înţelegere asupra tuturor problemelor, a subliniat Hollande.

porosenko_putin_97655900

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat un acord pentru încetarea focului în Ucraina. Acordul va intrat în vigoare din 15 februarie. Putin a anunţat şi un acord asupra retragerii armelor grele. Francois Hollande, preşedintele Franţei, a anunţat şi el acordul de pace.

Anunţul acordului de pace vine după 15 ore de negocieri între liderii Ucrainei, Rusiei, Germaniei şi Franţei.

O decizie de compromis a fost luată cu privire la o zonă demilitarizată pe linia frontului, care era principalul punct de blocaj în cadrul negocierilor. Putin a precizat că forţele ucrainene îşi vor retrage armamentul greu dincolo de linia de front. Separatiştii se vor retrage de asemenea dincolo de linia frontului, aşa cum a fost ea stabilită în septembrie, când a fost încheiat armistiţiul anterior, relatează Russia Today.

Acordul reia punctele armistiţiului de anul trecut, inclusiv reforma politică în Ucraina pentru a asigura un statut special pentru regiunile separatiste şi reglementarea situaţiei de la frontiere, a adăugat preşedintele rus.

Problemele umanitare şi economice sunt de asemenea menţionate în acordul încheiat la Minsk.

Președintele francez Francois Hollande a confirmat joi, la Minsk, că separatiștii proruși au semnat un acord pentru a pune capăt luptelor în estul Ucrainei, informează Reuters.

Este un „acord serios”, dar nu s-a ajuns la o înţelegere asupra tuturor problemelor, a subliniat Hollande.

În declarații făcute ziariștilor, Hollande a mai spus că șefa executivului german, cancelarul Angela Merkel, președintele ucrainean Petro Poroșenko și el însuși vor cere Uniunii Europene să-și exprime sprijinul pentru acest acord, cu prilejul Consiliului European care va avea loc în cursul zilei de joi.

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost nevoit să exercite presiuni asupra separatiştilor ucraineni pentru a accepta acordul de încetare a focului încheiat joi în urma negocierilor de la Minsk.

Merkel a precizat că mai sunt multe de făcut pentru a obţine pacea în Ucraina, dar acum există „o rază de speranţă” pentru progrese, relatează Russia Today în pagina electronică.

Minsk-2 nu este chiar o relizare majoră, dar ar trebui să oprească escaladarea situaţiei în Donbas, a declarat la rândul său ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier.

Ce prevede acordul, pe scurt:

– încetarea focului, începând cu 15 februarie
– retragerea armamentului greu
– eliberarea prizonierilor
– restabilirea controlului ucrainean asupra graniţei cu Rusia, până la finalul anului

Peste 5.000 de oameni au murit în Ucraina şi mai bine de 10.000 au fost răniţi, în timpul conflictului dintre forţele ucrainene şi separatiştii sprijiniţi de Rusia. Sute de mii de oameni din zona frontului au fost nevoiţi să îţi părăsească casele, mulţi dintre ei alegând să se rfugieze peste graniţă, în Rusia.

blank