Producătorul Bohemian Rhapsody, filmul de succes despre Freddie Mercury și Queen, a anunțat că va realiza un film biografic despre o altă trupă legendară, Bee Gees.

Companiile Paramount Pictures și Sister i se vor alătura producătorului Graham King pentru a realiza producția al cărei scenariu nu a fost încă scris, scrie Deadline. Nici măcar distribuția nu a fost încă stabilită. Paramount a achiziționat drepturile de difuzare pentru piesele formației Bee Gees, în numele lui Graham King. Astfel, le va purta folosi în film. Producții biografice precum Stardust, despre David Bowie, ce va fi lansat în 2020, și All Is by My Side, din 2013, despre Jimi Hendrix, spun poveștile muzicienilor fără a avea dreptul de a le folosi piesele.

King a dat lovitura cu Bohemian Rhapsody în 2018, peliculă care a încasat 903 milioane de dolari la nivel mondial și care i-a adus un Oscar lui Rami Malek, actorul care l-a interpretat pe Mercury. Succesul său, în paralel cu remake-ul A Star Is Born al lui Bradley Cooper, a făcut ca filmele muzicale să fie extrem de profitabile. Filmul biografic despre Elton John, Rocketman, a încasat 195 milioane de dolari. Baz Lurhmann pregătește un film despre Elvis Presley, iar filmele despre viața Arethei Franklin, Bob Marley și Carole King sunt în curs de dezvoltare.

Tragica soartă a îndrăgiţilor fraţi din trupa Bee Gees
Frații Barry, Robin și Maurice Gibb au format în 1958 cea mai de succes trupă disco a tuturor timpurilor, Bee Gees. De-a lungul carierei, aceștia au vândut peste 220 de milioane de albume în întreaga lume și au avut nenumărate hituri precum „Stayin’ Alive”, „Night Fever” sau „Tragedy”.

Citeste si...  Ordonanţa Ministerului Finantelor îi nemulţumeşte pe cel mai mare producător de tutun JTI

Din nefericire însă, aceștia au fost loviți de o tragedie cumplită în 1988, când Andy, mezinul familiei, s-a stins din viață la doar 30 ani, din cauza unor complicații ca urmare a dependenței de cocaină. Andy era de asemenea cântăreț, acesta bucurându-se de succes pe plan solo cu hitul „I Just Want To Be Your Everything”, în anul 1976. Chiar înainte să dispară Andy, cei trei Bee Gee deciseseră să-l coopteze pe Andy în formație și să cânte în cvartet.

Bee Gees au continuat să cânte după moartea fratelui lor, însă în 2003 aveau să primească o nouă lovitură dură. Maurice a suferit un atac de cord la Miami, decedând la vârsta de 53 de ani. La funeraliile acestuia a participat chiar și Michael Jackson, care a fost văzut în limuzina fraților Gibb.

Robin și Barry au decis să nu mai cânte vreodată, fiind mult prea marcați de moartea lui Maurice. Fratele geamăn al lui Maurice, Robin, avea să închidă ochii în 2012, după o lungă luptă cu cancerul. Barry Gibb, al cărui falsetto a ajutat la definirea trupei, a primit grad de cavaler în 2018. Barry, acum în vârstă de 72 ani, nu s-a gândit să mai cânte vreodată. Cu toate acestea, artistul s-a alăturat pe scenă formației Coldplay în 2017, în Glastonbury, Marea Britanie, și a interpretat alături de trupă „To Love Somebody” și „Stayin’ Alive”.

loading...