Featured, Politic

Filiala Brăila a partidului Pro România a demisionat în bloc

Membrii Pro România filiala Brăila – din care făcea parte şi europarlamentarul Mihai Tudose, care a părăsit partidul la începutul acestei săptămâni – au demisionat în bloc, anunţând, sâmbătă, că au ales să îşi ia rămas bun de la „politica pumnului în gură, dusă în ultima perioadă de Victor Ponta”, pe care îl numesc „Dragnea 2”.

„În urma consultărilor cu membrii din Organizaţia Pro România Brăila, astăzi, 07.12.2019, am ales să ne luăm rămas bun de la politica pumnului in gură, dusă în ultima perioadă de Victor Ponta (Dragnea 2). În urma atacurilor constante pe care preşedintele Pro România le-a avut atât la adresa celei mai puternice organizaţii din partid şi la adresa liderilor, implicit la adresa electoratului brăilean, electorat de centru-stanga, ne prezentăm demisia”, se arată într-un comunicat postat pe contul de Facebook al deputatului Emilia Meiroşu.

Ea prezintă în continuare motivele pentru care membrii Pro România din Brăila au decis să părăsească partidul, invocând cu precădere o „ruptură” între deciziile de la Centru și „baza partidului”:

„De ce plecăm?

Partidul înseamnă oameni care au experiențe și competențe, idealuri și năzuințe. Organizația Brăila și-a dorit consultarea și opțiunile să fie luate în considerare.
Pornind acest proiect, ne-am gândit si am promovat ideile de modernizare a statului român și reprezentarea unei părți din electoratul României care nu se regăsea in politică.
Politica liderilor centrali ai Pro România a creat o ruptură între oamenii de la baza partidului si deciziile centrale.
Așadar, rămânem aceeași oameni care se delimitează cu demnitate de minciună și o echipă care va lucra pentru Brăila și România!”

Intrat în conflict cu Victor Ponta, fostul premier Mihai Tudose a demisionat luni din Pro România, el postând pe Facebook cererea de demisie depusă la filiala Brăila a partidului, însoțită de mesajul „Doar atât. Deocamdată…..”.

Tensiunile dintre cei doi foști premieri au apărut odată cu votul de susținere acordat Guvernului Orban la învestire de către cinci dintre parlamentarii grupului Pro Europa, deși la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă au votat toți parlamentarii din acest grup format în Camera Deputaților.

 

blank