Actualitate, Featured

Fifor face pe grozavul și susține că oricum mergea guvernul în Parlament, dar că decizia CCR a fost o victorie

Secretarul general PSD, Mihai Fifor, a catalogat, miercuri, decizia Curții Constituționale drept o victorie pentru Executiv, precizând că premierul oricum mergea cu o variantă de Guvern în Parlament, având la dispoziție un termen de 45 de zile, care expiră în prima săptămână din octombrie.

„Categoric că este o victorie. Până la urmă, vedem din nou cu toții faptul că a fost nevoie de o decizie a Curții Constituționale ca să se vadă foarte clar că există un conflict între Guvern și deciziile președintelui statului, asta spune Curtea Constituțională și Curtea Constituțională spune un lucru, spun eu, foarte limpede pentru toată lumea: președintele statului este obligat să respecte Constituție.

Guvernul oricum mergea în Parlament, deci nu văd de ce trebuie pusă problema în felul acesta. Avem la dispoziție 45 de zile, le avem și acum 45 de zile, așa cum spune Constituția, și vom merge în Parlament. Eu așa știu că spune Constituția”, a declarat Mihai Fifor, înaintea ședinței Comitetului Executiv Național al PSD, potrivit Mediafax.

Întrebat de când curg aceste 45 de zile, Mihai Fifor a replicat: „După calculele noastre, cele 45 de zile și, în opinia noastră, undeva în prima săptămână a lunii octombrie”.

Curtea Constituțională arată că președintele Klaus Iohannis trebuie să emită de îndată decretele de revocare a miniștrilor, precum și pe cele de numire a miniștrilor interimari. Șeful statului trebuie să răspundă, de îndată, în scris și motivat, legat de refuzul propunerilor.

Într-o declarație de presă, Klaus Iohannis a precizat că va lua deciziile după apariția motivării deciziei CCR. Președintele țării a adăugat că judecătorii CCR au ajuns la aceeași concluzie, în ideea în care cabinetul Dăncilă trebuie să meargă pentru a primi votul de încredere în Parlament, deoarece și-a schimbat componența.

„Celelalte chestiuni legate de numirile și revocările miniștrilor, care sunt menționate în materialul Curții Constituționale, sunt de fapt blocaje generate de refuzul doamnei Prim-ministru de a se prezenta în fața Parlamentului pentru a primi un vot de încredere, acolo unde trebuia să meargă din capul locului”, a subliniat șeful statului.

 

blank