Premierul interimar Mihai Fifor a început ședința de guvern cu un discurs despre normalitatea cu care trebuie să se desfășoare activitatea fiecărui minister în această perioadă.

„Daţi-mi voie să încep această şedinţă de Guvern mulţumindu-vă tuturor pentru faptul că, în toată această perioadă, aţi depus eforturi în ministerele pe care le coordonaţi pentru ca activitatea să decurgă în mod normal. Suntem într-o şedinţă de Guvern absolut normală, în care lucrăm în temeiul legii, cu atribuţiile pe care le are un guvern în situaţia în care noi ne aflăm. Prin urmare, continuăm să gestionăm fără niciun fel de problemă activităţile administrative, curente pe care le avem şi vom face lucrul acesta fără niciun fel de problemă. De altminteri, sunt convins că în fiecare minister, aşa cum am vorbit cu fiecare dintre dumneavoastră, activitatea decurge normal şi cred că este important să dăm un semnal cetăţenilor României că Guvernul îşi face datoria fără niciun fel de problemă”, a declarat Mihai Fifor.

Citeste si...  Ponta a plecat cu fiul său de la Guvern