Soluţii?! Ministerul Muncii constată că sărăcia afectează în primul rând pe copii
Fenomenul naşterilor în rândul adolescentelor şi tinerelor rămâne îngrijorător, planificarea familială şi educaţia pentru sănătate sexuală şi a reproducerii fiind insuficiente, în special pentru categoriile vulnerabile social, se arată în proiectul de Strategie privind protecţia copilului.
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a pus în dezbatere publică, luni, proiectul de Hotărâre privind Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014-2020 şi Planul operaţional pentru implementarea strategiei pentru 2014-2016.
În proiectul de act normativ se arată că modelul familial cel mai răspândit în România este cel al cuplurilor cu un copil, peste jumătate dintre familii fiind de acest tip, dar că se observă o creştere continuă a vârstei medii la prima căsătorie, care ajunge la 26 de ani pentru femei şi 29 de ani pentru bărbaţi în 2011.
Specialiştii precizează că România se confruntă cu o insuficienţă a planificării familiale şi a educaţiei pentru sănătate sexuală şi a reproducerii, în special pentru categoriile vulnerabile social.
„Astfel, pe fondul unei creşteri pe ansamblul populaţiei a vârstei medii la prima naştere, fenomenul naşterilor în rândul adolescentelor şi tinerelor rămâne în continuare îngrijorător, ceva mai mult de un copil din zece fiind născut de mame sub 20 de ani. În acelaşi timp, în România, rata avorturilor a fost extrem de crescută, până în 2003 frecvenţa avorturilor depăşind-o pe cea a naşterilor. Deşi rata avorturilor rămâne una ridicată, cu 52,7 cazuri raportate la 100 de naşterii vii, nivelul a scăzut de şapte ori în decursul ultimelor două decenii”, se arată în proiectul de act normativ.
Iniţiatorii documentului subliniază şi altă problemă majoră a României: sărăcia în rândul copiilor. Astfel, mai mult de jumătate dintre copiii români se află în risc de sărăcie şi/sau excluziune socială (52,2 la sută în 2012), fiind cel mai ridicat nivel din UE27, cu excepţia Bulgariei.
Analiza pe grupe de vârstă arată că cel mai ridicat risc se înregistrează în grupele de vârstă 12-17 ani (54,8 la sută) şi 5 – 11 ani (52,5 la sută).
„Riscul sărăciei şi excluziunii sociale creşte considerabil în gospodăriile cu mulţi copii (72,5 la sută dintre gospodăriile cu doi adulţi şi trei sau mai mulţi copii) sau în cele monoparentale (60,7 la sută), acestea fiind cele mai afectate. În general, indiferent de structura gospodăriei, prezenţa unui copil creşte considerabil vulnerabilitatea economică. (…) Un copil român din trei este sărac deşi locuieşte în gospodării în care adulţii lucrează. Aproape unu din cinci copii din gospodării active pe piaţa muncii este sărac deşi adulţii lucrează mai mult de 80 la sută din timpul lor activ. România înregistrează pentru ambii indicatori cele mai ridicate rate ale sărăciei la nivel european”, se mai arată în proiectul de strategie.
După ce s-a constatat că sărăcia afectează în primul rând pe copii, Ministerul Muncii propune crearea de comitete.
Implementarea Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014-2020 ar putea fi monitorizată de un Comitet Consultativ de Coordonare, format din secretari de stat din mai multe ministere şi reprezentanţi ai altor structuri de specialitate.
Potrivit proiectului, secretariatul Comitetului Consultativ de Coordonare va fi asigurat de Direcţia Protecţia Copilului din MMFPSPV, iar înfiinţarea, atribuţiile şi competenţele acestei structuri ar urma să fie stabilite prin Hotărâre de Guvern.
„Comitetul Consultativ de Coordonare este un organism fără personalitate juridică, având în componenţa sa reprezentanţii ministerelor la nivel de secretat de stat, reprezentanţii altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, ai structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi reprezentanţii structurilor asociative ale societăţii civile, cu funcţii de conducere: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice; Ministerul Educaţiei Naţionale; Ministerul Sănătăţii; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice; Ministerul Justiţiei; Avocatul Poporului; Uniunea Naţională a Preşedinţilor Consiliilor Judeţene; Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil din România; Asociaţia Directorilor Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului; Colegiul Asistenţilor Sociali”, se arată în proiectul de act normativ.
Coordonarea activităţilor intersectoriale privind îndeplinirea obiectivelor ar urma să se facă la nivelul MMFPSPV, pe baza unui plan de implementare a Strategiei, care va include atât programele şi intervenţiile proprii ale ministerului, cât şi ale celorlalţi actori importanţi din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului.
Iniţiatorii documentului precizează că, în contextul descentralizării din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, o responsabilitate mai mare ar trebui să revină autorităţilor locale.
Proiectul mai prevede că instituţiile reprezentate în CCC vor sprijini, în limita competenţelor ce le revin, acele autorităţi din zone în care copiii se confruntă cu probleme critice, pentru monitorizarea naţională a implementării strategiei fiind desemnat MMFPSPV, prin intermediul Direcţiei Protecţia Copilului.
Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014-2020 prevede, printre altele, instituirea unui sistem de monitorizare şi evaluare privind situaţia copiilor şi sprijinirea părinţilor în creşterea acestora.
Rezultatele de impact aşteptate la sfârşitul perioadei de implementare a strategiei vizează ieşirea copiilor din sărăcie sau excluziune socială, reducerea cu cinci la sută a decalajului de acces al copiilor din mediul rural la servicii, reducerea cu 30 la sută a numărului copiilor separaţi temporar sau definitiv de familie şi închiderea tuturor instituţiilor clasice destinate minorilor separaţi temporar sau definitiv de familie.
La finalul perioadei de implementare, iniţiatorii strategiei speră ca minorii de vârstă mică separaţi temporar sau definitiv de familie să beneficieze de îngrijire în servicii de tip familial, cei cu cerinţe educative speciale să aibă acces la educaţie incluzivă, cei cu dizabilităţi să aibă acces la servicii de depistare precoce, evaluare şi reabilitare, dar şi să se reducă semnificativ numărul copiilor victime ale oricarei forme de violenţă.
Printre rezultatele aşteptate se numără şi scăderea cu 50 la sută a abandonul şcolar în învăţământul obligatoriu, dublarea numărulului de copii între zero şi trei ani care beneficiază de servicii de educaţie şi îngrijire timpurie şi creşterea la cel puţin 95 la sută a numărului de copii cu vârsta cuprinsă între patru şi şase ani care frecventează învăţământul preşcolar.
Proiectul de act normativ va fi în dezbatere publică până în 14 februarie.
În document se precizează că mărirea performanţelor sistemului de promovare şi protecţie a drepturilor copiilor trebuie urmărită în condiţiile unei limitări severe a resurselor publice, acestea fiind semnificativ mai scăzute în România, cu aproximativ 10 puncte procentuale sub media europeană, raportat la PIB.
„În comparaţie cu ţările europene, în anul 2011, situaţia României pe diferite capitole de cheltuieli, ca pondere a acestora în PIB, conform Eurostat, se prezintă astfel în comparaţie cu UE27: cheltuielile publice totale: 39,5 la sută faţă de 49 la sută, cheltuieli cu protecţia socială: 14,1 la sută faţă de 19,6 la sută, cheltuieli cu educaţia: 4,1 la sută faţă de 5,3 la sută, cheltuieli cu sănătatea: 3,4 la sută faţă de 7,3 la sută. Ponderea cheltuielilor pentru familie şi copil în totalul cheltuielilor pentru protecţie socială a scăzut cu aproximativ o treime între 2005 şi 2010”, se arată în proiectul pus în dezbatere publică.
Iniţiatorii documentului notează că în urma reformării sistemului de protecţie a copilului după 1997, numărul de copii protejaţi în servicii de tip rezidenţial, centre de plasament publice şi private a continuat să scadă în perioada 2008-2013, de la 25.114 în decembrie 2007 la 22.124 în septembrie 2013.
„Este de aşteptat ca efectele crizei economice asupra familiilor cele mai vulnerabile şi lipsa unui sistem eficient de prevenire a separării copilului de familie să pună presiuni asupra sistemului de protecţie specială a copilului. Primele semnale au apărut din 2011, când a fost înregistrată o uşoară creştere a numărului de copii în centre de plasament, tendinţă menţinută şi în următorii doi ani. Este de asemenea de remarcat faptul că această creştere se produce în condiţiile în care numărul de copii protejaţi în servicii de tip familial continuă să scadă”, se mai arată în proiect.
În privinţa copiilor cu vârsta sub trei ani, se precizează că deşi se fac eforturi pentru evitarea instituţionalizării acestora, există încă 723 în centre de plasament, comparativ cu 907 în 2004 şi 605 în 2007.
„Majoritatea copiilor din sistemul de protecţie de tip rezidenţial au 14 -17 ani, urmaţi de cei de 10-13 ani. Tinerii care părăsesc sistemul de protecţie specială după împlinirea vârstei de 18 ani reprezintă a categorie vulnerabilă, expusă riscului de excluziune socială din cauza disponibilităţii reduse a serviciilor de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă. Lipsiţi de sprijinul familiei şi fără deprinderile necesare pentru integrare socio-profesională, aceşti tineri nu beneficiază nici de servicii sociale de consiliere şi asistenţă în găsirea unui loc de muncă sau asigurarea unei locuinţe sociale”, se menţionează în proiect.
Numărul copiilor plasaţi la asistent maternal profesionist, rude până la gradul IV sau la alte familii a scăzut semnificativ în ultimii şapte ani, de la 46.160 în decembrie 2007 la 38.253 în septembrie 2013, scăderea fiind mai accentuată în cazul copiilor aflaţi în îngrijirea rudelor (-25 la sută) comparativ cu cei aflaţi în îngrijirea asistenţilor maternali (-7 la sută).
„Deşi legislaţia privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului este aliniată cerinţelor europene şi internaţionale în materie, se identifică în continuare lipsa alocării unor resurse adecvate, care să asigure aplicarea ei în mod unitar. Faţă de 2007 se remarcă o scădere cu 27 la sută a numărului de angajaţi în sistemul de protecţie a copilului, cea mai mare scădere fiind în cazul celor care lucrează în serviciile de îngrijire de zi/alte servicii (36 la sută), iar cea mai mică în cazul celor din centrele de plasament şi al asistenţilor maternali (18 la sută, respectiv 19 la sută mai puţin la jumătatea anului 2013 faţă de finalul anului 2007)”, se mai arată în proiect.
Iniţiatorii precizează că sistemul de asistenţă socială nu este încă suficient de bine dezvoltat la nivelul întregii ţări pentru a asigura identificarea tuturor cazurilor vulnerabile în comunitate, pentru a le orienta spre forme de suport instituţional, inclusiv financiar, şi pentru a preveni agravarea situaţiilor.
„Procesele de dezorganizare familială, corelate cu sărăcia, au generat o creştere a numărului şi incidenţei problemelor cu care se confruntă anumite categorii de copii, cum ar fi părăsirea copiilor de către părinţi, delincvenţă juvenilă, consum de droguri, abuz/neglijare/exploatare, inclusiv exploatare prin muncă sau alte forme, trafic, traiul în stradă,etc. Persistenţa acestor probleme în societatea românească, în ciuda programelor dedicate combaterii lor, constituie o provocare de dezvoltare în sine”, se mai arată în proiectul de act normativ, care este în dezbatere publică până la 14 februarie.