Un nou studiu scoate la iveală rezultate neaşteptate cu privire la posibilitatea ca femeile să fie mai infidele decât bărbaţii. Cercetările sugerează că persoanele de sex feminin sunt programate să imite comportamentul mamelor, în timp ce bărbaţii nu sunt neapărat mândri de statutul de „amant“ .

Potrivit site-ului Indy100, care oferă şi un serviciu prin intermediul căruia persoanele căsătorite îşi pot da întâlnire cu alţi parteneri, a cerut unui număr de 1.000 de clienţi , bărbaţi şi femei, să dezvăluie motivul pentru care au ajuns să fie infideli. Astfel, s-a constatat că 71% din femeile ale căror mame şi-au înşelat partenerul de viaţă au fost la rândul lor predispuse la infidelitate. În schimb, doar 45% din bărbaţii chestionaţi au spus că unul dintre părinţi şi-a trădat partenerul.

Conform studiului, comportamentul părinţilor a fost un factor extrem de importat care a contribuit la decizia copiilor lor de a-şi înşela partenerii. Mai mult de jumătate dintre femeile chestionate au declarat ca au considerat că le este permis să îşi trădeze partenerul, neatribuind o vină prea mare unui astfel de comportament având în vedere că şi mamele lor au făcut acest lucru, în timp ce 89% din bărbaţi au considerat opusul.

Citeste si...  Ziua lui Pi: Evenimentul din acest an se va mai repeta peste 100 de ani.

”Contrar credinţei populare, cei mai mulţi bărbaţi nu sunt neapărat mândri de statutul de «amant», în cazul în care le sunt infideli partenerelor“, este de părere Christian Grant, un purtător de cuvânt al site-ului care a realizat studiul. „Deşi s-ar părea că aceştia se tem să nu repete greşeala părinţilor, indiferent dacă sunt tentaţi sau nu să îşi înşele partenerele“, a adăugat acesta.

Grant este de părere că motivul din spatele dorinţei oamenilor de a fi infideli se reduce la un singur sentiment, cel de vinovăţie, resimţit mai mult sau mai puţin. „Este o diferenţă aparent inexplicabilă în mentalităţile celor două sexe: femeile văd greşelile mamei lor ca o permisiune de a înşela, în timp ce bărbaţii simt o vinovăţie ce atârnă deasupra capului lor, indiferent de istoria familiei“, a concluzionat Grant.