Femeia din Suceava, acuzată că și-ar fi omorât trei bebeluşi în ultimii ani, a avut discernământ în momentul comiterii faptelor, potrivit rezultatului expertizei psihiatrice. Femeia, care a fost în arest până acum, a fost lăsată să se întoarcă acasă, în familie, unde mai are trei copii.

Femeia care şi-a ucis trei bebeluşi, au fost în deplinătăţea facultăţilor mintale

Expertiza a fost efectuată la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava. Medicii au stabilit că atunci când a luat decizia de a-şi omorî cei trei bebeluşi pe care apoi i-a îngropat în grădină, femeia avea discernământ.

În ciuda acestor concluzii, împotriva ei nu este luată nicio măsură restrictivă, astfel că, în prezent, ea este acasă, unde mai are trei copii, cu vârste de 6,8 şi 10 ani.

Direcţia pentru Protecţia Copilului a transmis că de ei are grijă o mătuşă şi că, de fapt, femeia nu are voie să rămână singură în prezenţa micuţilor.

Citeste si...  Şoc! Apucături dubioase pentru un cuplu de părinţi!

Acest caz de pruncucidere a ieşit la iveală în urmă cu o lună, după ce un poliţist din localitate a observat femeia gravidă, dar ulterior, aceasta nu mai avea nici burtă, nici copil.

Anchetatorii care au preluat cazul au stabilit că aceasta născuse acasă un băiețel, neasistată medical, bebeluș pe care apoi l-a omorât, asfixiindu-l cu un sac de gunoi. În timpul anchetei, au fost descoperite resturile a încă doi bebeluși, care fuseseră îngropați imediat după naștere, în 2016 și 2018.

Acuzata le-a făcut mărturisiri complete anchetatorilor. Ea le-a spus că în ultimii doi ani a mai avut doi copii, care sunt îngropaţi pe proprietatea familiei. Femeia a explicat, crimele prin faptul că mai avea trei copii şi nu îşi mai dorea alţii.