Administratie Locala

Femei salvate de la îngheţ!

Ele se adăposteau într-o casă dezafectată din sectorul 2

femei

Două femei fără locuinţă au fost salvate de la îngheţ dintr-o casă dezafectată din strada Fabrica de Glucoză. Ele se adăpostiseră aici din cauza frigul de afară. Au fost găsite în cursul dimineţii de sâmbătă de către agenţii Poliţiei Locale a sectorului 2 .

Primarul Neculai Onţanu a dispus ca persoanele să fie cazate la Adăpostul pentru oamenii Străzii din şoseaua Pantelimon nr. 501 unde au toate condiţiile de cazare pe timpul nopţii, iar în perioada aceasta de intemperii deosebite, beneficiază de adăpost şi o masă caldă chiar şi în timpul zilei.

Cele două femei identificate de Poliţia Locală a sectorului 2, Dobrescu Alina şi Dumitru Cornelia, spun că au fost externate de la spital şi, deoarece nu aveau unde să locuiască, s-au adăpostit în frig, în casa părăsită, deşi au domiciliu stabili în sectorul 5.

Având în vedere că cele două persoane au domiciliu stabil în sectorul 5, Primăria Sectorului 2 prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 2 va lua legătura cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 pentru a decide măsurile de ajutor care se impun pentru cele două femei.

blank