Actualitate, Featured

Felix Bănilă după ce mai mulți procurori i-au scris lui Iohannis că nu îl vor la DIICOT

Mai mulți procurori i-au scris președintelui Klaus Iohannis că nu îl vor pe procurorul Felix Dănilă, omul propus de ministrul Tudorel Toader, la conducerea DIICOT. Referitor la această acțiune a oamenilor legii, Felix Bănilă a declarat că nu poate specula nimic pe seama acestei chestiuni.

„Nu am de ce să comentez. Am văzut şi eu aseară, nu pot să speculez nimic pe seama acestei chestiuni. La momentul de faţă, procedura de numire a mea nu este încheiată. Legea e clară, din punctul meu de vedere şi nici nu e deontologic să comentez aşa ceva. E clară legea, în sensul că ea prevede care sunt etapele, care sunt atribuţiile fiecăruia dintre cei implicaţi în această procedură, respectiv ministrul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi preşedintele României. Fiecare are dreptul la o opinie, fiecare poate fi pro sau contra mea. Din conflictul de idei se nasc şi lucruri foarte bune şi raţionamente uneori corecte, alteori eronate. Eu le respect opinia colegilor mei, în acelaşi timp, am încredere în capacitatea domnului preşedinte de a pune în balanţă toate argumentele pro şi contra, să ia o decizie aşa cum i-o conferă rolul său constituţional, în sensul de a mă numi sau de a nu mă numi”, a declarat procurorul Felix Bănilă, pentru MEDIAFAX

blank