FBI
Featured, International

FBI oferă o recompensă de 250.000 dolară pentru prinderea bucatarului lui Putin

Magnatul Yevgeny Prigozhin, poreclit “Bucătarului lui Putin” pentru activitatea sa de catering pentru Kremlin, a ajuns pe lista scurtă a FBI. Americanii oferă o recompesă de 250.000 de dolari pentru capturarea afaceristului.

FBI îl acuză pe Prigozhin de „conspirație pentru fraudarea Statelor Unite” cu scopul de a interveni în procesul politic american, inclusiv în alegerile prezidențiale din 2016, conform The Moscow Times.

“El ar fi supravegheat și aprobat operațiuni de interferență politică și electorală în Statele Unite, care includeau achiziționarea de spațiu pe serverele americane, crearea a sute de persoane online fictive și utilizarea identităților unor persoane din Statele Unite”, potrivit FBI.

Într-un mesaj postat pe Telegram, Evgheni Prigojin a spus că FBI îl folosește ca țap ispășitor pentru crizele interne ale Statelor Unite ale Americii.

“Societatea americană se află sub o povară copleșitoare de probleme: oligarhii și politicienii jefuiesc bugetul. Pentru a acoperi decalajul colosal dintre statul paralel și popor, era necesară o poveste de groază”, a scris Prigozhin.

„Amenințarea rusă este ideea principală a operațiunii «Vânătoare de vrăjitoare», care are loc în Statele Unite”, a adăugat acesta.

Prigozhin este poreclit „Bucătarul lui Putin” din cauză că e proprietarul companiei de catering care furnizează mâncare pentru evenimentele de la Kremlin, dar și din cauza faptului că este implicat în promovarea intereselor lui Vladimir Putin în străinătate, în special în Africa.

În februarie 2018, SUA au emis un mandat federal de arestare pe numele lui Prigozhin. Omul de afaceri este unul din cei 13 ruși căutați pentru presupusul lor amestec în alegerile americane din 2016.

Sursa: The Moscow Times

blank