FBI a deschis o anchetă după ce un pilot al companiei American Airlines a semnalat că a văzut duminică ceea ce părea a fi un bărbat care zbura cu un jetpack, în apropiere de Aeroportul Internaţional Los Angeles (LAX)

″Turnul, American 1997. Tocmai am trecut pe lângă un tip în jetpack″⁣, afirmă primul pilot American Airlines care apelează turnul de control, conform DPA.

″American 1997, OK, mulţumesc. Era pe partea stânga sau pe dreapta?″⁣, răspunde operatorul turnului.

″Pe partea stângă, la circa 275 de metri, aproximativ la altitudinea noastră″⁣, răspunde pilotul.

″Tocmai l-am văzut pe tip trecând pe lângă noi în jetpack″⁣, spune apoi al un alt pilot, de la compania Jet Blue Airways, către turnul care l-a avertizat în legătură cu această apariţie.

FBI a deschis o anchetă. Purtătorul de cuvânt al serviciului FEDERAL, Laura Eimiller, a declarat marţi că agenţii din cadrul LAX investighează cazul în urma incidentului raportat turnului de control.


Citeste si...
Trump pare că halucinează și vede avioane pline de oameni care vor să-i faca rău